vineri, 30 mai 2008

Sado maso blues bar


Am fost la teatru. Si pe langa lucrul asta, care e unul dintre cele mai aducatoare de bucurie pentru mine, am fost si la o piesa in care jucau actori la piesele carora mergeam acum ceva ani, pe vremea cand terminau ei facultatea, fapt care m-a ajutat sa-i tin minte ca pe o generatie. Pentru mine asta inseamna ca toti sunt actori exceptionali. (Insa nu stiu la ce clasa au absolvit, ar fi frumos de stiut). Atunci cel mai mult mi-au placut asa: "KMRL", o piesa foarte sensibila si plina de subtilitati si "Blues pentru un mort", despre care nu mai stiu sigur daca era in acelasi an cand terminau ei, dar stiu ca avea actori de acelasi calibru, si ca era cea mai trista piesa de teatru pe care am vazut-o vreodata.
Astazi am vazut "Sado maso blues bar" de Maria Manolescu, in regia Gianinei Carbunariu (care tin minte ca si atunci, pe vremuri, regiza mare parte a pieselor cu actorii "mei").
E o piesa brutala. Asta e prima impresie. Dupa care m-am prins pe parcurs ca toata violenta aia e pentru ceva acolo, nu asa degeaba. Si mi-am dat seama de toate intamplarile care se presupune ca modelasera personajele, pana sa ajungem sa le vedem si sa le intelegem noi.
E o piesa la care am ras, la care in momentul cand mi-a venit sa plang, s-a intamplat imediat ceva care m-a distras, la care se vede cat conteaza si improvizatia (de care sunt capabili numai actorii mari, ca cei de azi), la care iti vine sa te ridici si sa mergi si tu pe scena si sa joci cu ei (desi mie mi se intampla asta destul de des, asa aspiranta si niciodata actrita, cum ma aflu) si la care iti dai seama (sau iti reamintesti) iar si iar cam cum e lumea in care nu ne-a intrebat nimeni daca vrem sa ne nastem.

Foarte mult mi-a placut piesa, foarte mult mi-au placut si actorii: Virgil Aioanei genial, asa cum il stiam oricum, Adrian Anghel din nou intr-un rol mult prea scurt pentru registrul lui de emotii si Rolando Matsangos detasat si traind piesa.

Multumesc lui
Hai la teatru! pentru invitatiile la o piesa pe care mi-am dorit de mult timp sa o vad ("Sado maso blues bar"), si la inca o piesa care urmeaza duminica ("Mady-Baby.edu").

marți, 27 mai 2008

Alb sau negru

Imi plac:
soarele
mirosul de liliac
zapada
campurile de maci
manastirile in ruina
lupii
pistruii
obiectele
buzele rosii
Rushdie
sa scriu cu stiloul
pisicile (animalele, bineee binee)
cum imi sta parul cand ies din mare
iarba
cimitirele vechi
plajele pustii
regii
pietrele

Nu-mi plac:
oamenii
gradinile zoologice
clovnii / mimii
sa nu dorm
documentarele cu tigrii / lei care mananca antilope
pernele in forma de inimioare
timpul
culoarea rosu
Faulkner
vara
hingherii
autobuzele
datul paginilor cu degetul din gura
pantofii cu toc


As vrea:
sa stiu sa merg pe bicicleta
sa mai stiu sa cant la vioara.

luni, 19 mai 2008

Numele cu care m-am nascut e numele meu???

Am fost si eu azi, ca omu', sa-mi ridic diploma de master de la Drept, ea fiind gata de cateva luni. Asta stiam sigur.
Si dupa o coada de cam 45 minute (noroc ca am avut carte la mine), cand am ajuns si mi-am spus numele si anul in care am terminat masterul, ca sa-mi caute doamna de la ghiseu diploma, ei bineeee, s-a intamplat:
"V-ati nascut cu numele asta??" ma intreaba doamna, fara urma de gluma.
Si eu, incercand cat imi statea in puteri sa nu ma prapadesc chiar de ras in fata doamnei, i-am raspuns ca da. Dupa care evident ca nu mi-a putut inmana diploma, doar am "vizionat-o", pentru ca facultatea mea a uitat sa trimita un act care trebuia sa fie acolo la dosar. Si pana nu au si actul ala vital, nu imi pot lua eu diploma. Dar deja asta nu mai e important.
Pentru ca eu m-am gandit toata ziua cum m-a intrebat pe mine doamna de la ghiseu, foarte serioasa si adancita in treaba fiind, daca m-am nascut cu numele meu. Mi s-a parut atata de colosal de haios, incat nu mai am nevoie de ras cateva zile. Ma rog, relativ...
Si ca sa intelegeti de ce mi se pare intr-atat de "muritor de ras" tot evenimentul asta, ei bine.... numele meu de familie este Pura. Chiar de cand m-am nascut.

duminică, 18 mai 2008

Kylieeee






Pai desigur, am fost si la Kylie la concert. Am vrut sa merg pentru ca stiu ce spectacol fain face ea de obicei in concert, stiu ca e totul colorat si vesel si frumos, si mai stiam ca mie imi place dintotdeauna Kylie. Si am si un reper: "I Should Be So Lucky". De atunci o stiu pe Kylie si de atunci imi place.
Si ieri mi-a confirmat asteptarile. A fost asa cum credeam eu, numai ca n-a fost asa de fain ca la Muse (pentru ca am avut bilet in gazon B), pentru ca singurii cei mai inalti trei oameni din tot stadionul formasera un sir indian in fata mea (iar Kylie oricum e mica de inaltime si greu de vazut de la bun inceput :)), si pentru ca a intarziat ceva inceperea concertului.
Dar am reusit sa ii fac cateva poze, pe bajbaite, in directia in care banuiam ca e ea, sau dupa ce saream de cateva ori ca sa fiu "precisaaaaa" ca stiu cam in ce parte a scenei era (ca se misca destul de mult).
Mi-a placut de Kylie. Acum urmeaza Manic Street Preachers si Alanis Morissette pentru mine :)

luni, 12 mai 2008

Am fost la circ

Astazi am fost pentru prima oara la circ (presupun ca pentru prima oara, pentru ca daca am mai fost, nu-mi mai amintesc :)
Si surprinzator, mi-a placut. M-am mirat ca mi-a placut, pentru ca eu am fixurile mele bine stabilite in timp si spatiu, printre care si acela cum ca animalele care "lucreaza" la circ sunt animale chinuite, care viseaza sa alerge libere dupa o antilopa prin Africa (tigrii), sa alerge pe campii (caii), sa zboare pe cer (acvila pe care am vazut-o azi, de exemplu), si as putea asa sa tot insir activitati alternative.
Dar m-am razgandit. In sensul ca tigrii pe care i-am vazut azi probabil nici nu au avut ocazia sa vada ce inseamna jungla, pentru ca s-au nascut in captivitate. In cazul asta, tot imi pare rau de animale, dar intr-o masura in care imi pare totusi bine ca n-au fost luate de nicaieri ca sa fie aduse la circ, pentru distractia oamenilor (despre care am in general o parere proasta).
Si inca un lucru care m-a bucurat: animalele sunt ingrijite, se vede ca nu sunt neglijate si se vede ca sunt iubite.
Mi-a placut la circ. Iar artistii de circ m-au fermecat cu urcarile si coborarile si urcarile si coborarile si aruncarile si prinderile lor si m-au lasat cu gura cascata.
E frumos la circ. Pana la urma.

sâmbătă, 3 mai 2008

Tot despre ploaie



Ma repet: mie imi place asa mult cand ploua !! Adica ma rog, ca sa se inteleaga cam cat de mult, am sa spun asa: asta e motivul pentru care m-as muta in Anglia. Nimeni nu intelege notiunea asta, cum sa vrei dom'ne sa te ploua zi si noapte zi si noapte, indiferent de anotimp, si in plus sa ai si o stare neintrerupta si destul de monotona de plictiseala (sau si mai rau, de depresie). Pai uite asa, simplu. Eu as vrea. Probabil ca la un moment dat m-as plictisi si eu de acelasi anotimp "ploistic" care nu se mai schimba niciodata, si admit ca intr-adevar si mie mi se face usor somn cand ploua. (Asta ca efecte general raspandite de ploaie la oameni). Dar in afara de asta, eu nu sunt deprimata deloc cand ploua, nu-mi vine sa ma dau cu capu' de pereti si nici sa ma arunc in fata primului tramvai. Iar daca nu stau foarte mult timp asezata intr-un singur loc, pot sa garantez ca nici nu o sa adorm:) Mie mi-e cel mai bine cand ploua. Daca ma trezesc dimineata si constat ca afara ploua, atunci incepe o zi buna pentru mine. Si cel mai frumos lucru despre ploaie este sa te plimbi pe sub ea.

vineri, 2 mai 2008

Pamuk zice

"Simt chemarea unei taceri cum n-a fost alta asemenea, si ma intreb: de ce exista autobuzele, noptile, orasele? De ce exista toate aceste drumuri, poduri, chipuri? De ce exista singuratatea care coboara asupra noptilor noastre, precum soimii, de ce exista cuvintele care raman la suprafata lucrurilor, de ce exista timpul fara intoarcere?"

"Citisem undeva ca soarta nu e oarba, ci ignoranta. Soarta, m-am gandit eu, este consolarea celor ce habar n-au de statistici si de probabilitate."

"Viata cea noua" - Orhan Pamuk