Despre Paris

Am fost din nou in unul dintre "orasele mele". Praga a ramas in continuare pe locul intai, dar parca am inteles mai bine Parisul de data asta.
In orice caz, e vorba si de anotimp. Cel putin pentru mine, daca vreau sa merg undeva unde am de gand sa ma tot invart si sa ma tot plimb, atunci e neaparata nevoie sa NU fie vara. Si daca e vara, atunci in nici un caz sa nu fie mai cald decat acasa, ceea ce la Paris a fost :((( Incredibil de cald si cu incredibil de multa lume, dar in rest, e tot el, l-am recunoscut :))
Acum am avut ocazia sa stau si mai mult timp, dar tot in graba mi s-a parut ca am facut totul, de frica sa nu pierd cumva ceva (bineinteles ca n-am mers peste tot unde as fi vrut).
Dar acum, chiar asa pe graba, mergand sistematic aproape si bifand toate locurile (ca eu sunt genul asta de turist, care inainte sa plece undeva, isi citeste concentrat ghidul cumparat in prealabil, doar ca sa-si aminteasca dupa aceea ce a ratat), mi-au placut o gramada de lucruri care apartin locurilor de acolo.
Cel mai mult si mai mult mi-a placut cimitirul Montparnasse (unde am mers nestiind cati oameni mari am sa gasesc acolo), care e mai mic decat Père Lachaise, dar parca mai artistic, mai poetic si mai trist. Asa mic cum e, e totusi mare, si am tot cautat mormantul lui Cioran vreo 40 minute, cu planul cimitirului in mana, cu gasit de alte morminte trecute acolo, care erau paralele cu al lui, sau vis-a-vis de al lui, orice am fi facut, nu-l gaseam.
Dar din cauza asta ne-am intalnit cu omul meu preferat din toata calatoria, un domn de vreo 60 ani, cu o carte in mana, care se plimba pe alei si ne-a vazut nelamuriti si destul de "japanese tourist-look alike". Asa ca ne-a intrebat daca ne-am ratacit si i-am spus ca il cautam pe Cioran si nu-l gasim deloc deloc, si asta a fost momentul meu personal de glorie. Domnul a zambit si a spus: "Aa, pai va pot duce eu la el. Sunteti romani?"
Si am continuat sa vorbim cu el, pe drum spre Cioran, dupa aceea spre Ionesco, unde ne-a dus tot el, apoi la mormantul unui sculptor mai avangardist (César), de care nu stiam si de care ne-a povestit tot el.
Era un domn care cred ca ar fi stiut sa ne duca la orice mormant de acolo, daca am fi vrut, si caruia i-ar fi facut si placere sa faca asta.
Mi-a parut tare rau ca atunci cand l-am intalnit, eram deja de vreo 3 ore acolo si trebuia sa plecam in curand.
Si pe locul doi, mi-au placut mult gradinile de la Versailles. Foaaaarte frumoase si mari si verzi si cu rate in mici iazuri, foarte regeasca atmosfera. Bine, fara sa ne gandim cum traiau oamenii de rand atunci cand a fost construit castelul si gradinile inclusiv, ignoram asta.
Iar pe locul trei, mi-au placut doua lucruri la fel de mult: cand am urcat in Notre Dame si am vazut toti gargouilles de aproape si m-am minunat de ei, si muzeul Orsay, unde am vazut primul Klimt adevarat din viata mea, chiar tabloul pictat de el, autentic, nu ca toate calendarele si revistele si cartile mele cu picturile lui. Si am fost foarte mandra de treaba asta :)
Iar locul meu preferat din Paris e tot Jardin de Luxembourg (care are intr-unul din iazurile ei si o casuta mica pentru rate) si care e plina de copaci, de poteci, de soare si statui frumoase.

..

Eu am sa mi-l amintesc asa:

Leapsa cu "Daca"

Cea de-a doua leapsa frumoasa e foarte "imaginativa". Zice asa:

Daca eram o luna, as fi fost – luna mai, pentru ca e mijlocul primaverii.

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost – joi, pentru ca simt si anticipez zilele care urmeaza, si apuc sa ma tot bucur de ele pana vin :)

Daca eram o parte a zilei, as fi fost - momentul dinainte de inserare, atunci cand inca mai e putina lumina afara.

Daca eram un animal marin, as fi fost – calut de mare.

Daca eram o directie, as fi fost – in sus.

Daca eram o virtute, as fi fost – cinstea.

Daca eram o personalitate istorica, as fi fost – Jacques de Molay.

Daca eram o planeta, as fi fost - Luna, cred, ca cica Luna ma influenteaza pe mine cel mai mult (si ca sa pot fi stapana pe mine, in felul asta :))

Daca eram un lichid, as fi fost – apaaaaaa!

Daca eram o piatra, as fi fost - o piatra de rau, colorata si rotunda.

Daca eram o pasare, as fi fost – o pasare Colibri.

Daca eram o planta, as fi fost - un arbore Sequoia.

Daca eram un tip de vreme, as fi fost – ploaia de vara sau ploaia si atat.

Daca eram un instrument muzical, as fi fost – o vioara.

Daca eram o emotie, as fi fost - o surprindere bucuroasa.

Daca eram un sunet, as fi fost – un mieunat de pisica :)

Daca eram un element, as fi fost – pamant.

Daca eram un cantec, as fi fost – "Don't Dream It's Over' de Crowded House.

Daca eram un film, as fi fost – "La Vita E Bella"

Daca eram un serial, as fi fost – "Friends" (sau "Grey's Anatomy", depinde daca trebuia sa fiu un serial vesel si haios, sau un serial prin definitie trist, suparat si problematic).

Daca eram o carte, as fi fost – "Magicianul" de John Fowles.

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost – Saleem Sinai.

Daca eram un fel de mancare, as fi fost – cartofi prajiti, de ce mai intrebi? Sau inghetata de nuci din aia buna de care se gaseste numa' la Plus ;)

Daca eram un gust, as fi fost – gustul de capsuni.

Daca eram o aroma, as fi fost - mirosul pamantului spalat de ploaie.

Daca eram o culoare, as fi fost – verde, fara discutie.

Daca eram un material, as fi fost – bumbac sau in.

Daca eram un cuvant, as fi fost – absolut.

Daca eram o parte a corpului, as fi fost – ochii.

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost - bucuria atunci cand si ochii râd.

Daca eram o materie de scoala, as fi fost – istorie.

Daca eram un personaj din desene animate, as fi fost - Lidia in jurul lumii

Daca eram o forma, as fi fost – o stea.

Daca eram un numar, as fi fost – 5.

Daca eram o masina, as fi fost – un Mini.

Daca eram o haina, as fi fost – o bluza larga din in.

Daca isi doreste cineva leapsa asta sau pe cea de dinaintea ei, ele par a fi doritoare sa calatoreasca :) Deci sa se indrepte catre cine le place (pe ele, pe lepse ;).

Despre carti

Am descoperit doua lepse faine pe internet, pe care, cum nu mi le da nimeni si mie, mi le auto-ofer :) Prima dintre ele este despre caaaarti!

1. Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă?
Pai apare Rushdie cel mai des (EVIDENT :)), ca de la el am reusit performanta sa imi lipseasca numai o carte ("Dincolo de limite"), care nici nu-s convinsa ca a aparut la noi. Si Pamuk :)

2. Din ce carte ai mai multe exemplare?
Din "Lorelei" de Ionel Teodoreanu, ca aveam un exemplar foarte vechi, rupt si ras-rupt, lipit cu scoci, si asa ca am cumparat cartea si cand a aparut acum la "Jurnalul National".


3. De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost îndrăgostită în secret?
Putin de Maurice Conchis, din "Magicianul" de Fowles..


4. Ce carte ai citit cel mai des?
Sunt cateva carti la care revin din cand in cand, dar destul de rare. Pentru ca am avantajul ca eu uit repede si filmele si cartile, asa ca ma bucur cand le recitesc (tin minte numai daca mi-au placut mult sau nu).
Am recitit "Regii blestemati" de Druon si o sa o tot recitesc, odata la cativa ani, ca sa ma reincarc :) Si "Pe aripile vantului" cred ca am citit-o de vreo doua ori, dar cred ca ma opresc aici. Aa, si "Magicianul" de Fowles, care e in acelasi regim de recitit odata la ceva vreme.
In curand am de gand sa recitesc "Copiii de la miezul noptii" a lui Rushdie.


5. Care era cartea ta preferată la 10 ani?
La 10 ani nu cred ca eram o cititoare tare avida :)), dar pe la 14-15 ani, cred ca "Ciresarii" si "Cismigiu & Company". Foaaarte frumoase carti...
Si "La Medeleni".


6. Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
"Femeia nisipurilor" de Kobo Abe. Deloc nu mi-a placut.


7. Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
"Versetele satanice" si "Pamantul de sub talpile ei" de Rushdie si "Toti oamenii sunt muritori" de Simone de Beauvoir si "Fortareata alba" de Pamuk.


8. Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
Orice de Rushdie sau Pamuk (da, am niste obsesii :)) sau "Magicianul" al lui Fowles sau "De ce fierbe copilul in mamaliga" de Aglaja Veteranyi.


9. Cine crezi că ar trebui să câştige Premiul Nobel pentru Literatură?
Mai e nevoie sa spun? ;) Totusi, sunt multumita ca Pamuk deja a luat premiul, ca eu asa l-am descoperit (cu toate ca mi-a placut parca si mai mult "Cartea neagra" decat "Ma numesc Rosu", dar tot e bine, ca e vorba de el).


10. Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?
"Amurgul templierilor" de Hanny Alders. Dar si "Copiii..." lui Rushdie. Sau "Beatles" de Lars Saabye Christensen.


11. Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un autor, o carte sau un personaj literar.
N-am avut.


12. Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
N-am.


13. Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?
"Toamna patriarhului" de Marquez sau "Zgomotul si furia" de Faulkner. Atata de greu a mers intelesu' si cititu" la cartile asteaaa.... Si nu mi-au placut.
Aa, si din "Pendulul lui Foucault" de Eco, nimic n-am inteles, din cate mi-aduc eu aminte :)


14. Preferi autorii francezi sau ruşi?
Prefer toti autorii. Mai ales cei mai dinspre Orient, de ceva vreme.


15. Shakespeare, Milton sau Chaucer?
N-am citit pe nici unul :(


16. Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
Nimic.


17. Care e romanul tău favorit?
"Magicianul"


18. Scriitorul favorit?
Rushdie, Pamuk, Camus, Balzac, Zola, Fowles, Henry James, Somerset Maugham, Hawthorne, muuulti (cand eram mai mica, Dumas si Zevaco :).


19. Joci ceva?
Macao, Activity (ce intrebare e asta?!)


20. Povestiri scurte, schiţe?
Da.

21. Non-ficţiune?
Rar, dar da.


22. Ce scriitor crezi că este supraevaluat?
Sadoveanu si Jules Verne (ca nu-mi plac si m-au chinuit de numa').


23. Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
"Viata lui Pi" de Yann Martel. Sa ma incurajeze putin, ca poate fi si mai rau decat singur pe o insula pustie :))


24. Şi acum ce citeşti?
"Sanctuarul" de Raymond Khoury.

Ntz!

Ei bine, nu! Pot sa ma straduiesc eu din rasputeri sa-i vad acolo departe pe scena, pe Depeche Mode, ca oricum ei n-o sa fie acolo :))
Mi-a picat fisa (de vreo cateva zile, totusi) ca nu mi-a fost dat sa ii vad si eu in concert. Mai intai nu mai aveam cu cine merge, dupa care am tot tras de oameni sa mearga cu mine, si toti oamenii ziceau ca da, dar cu juma' de gura si tot bombaneau cumva, pentru ca nu tineau neaparat sa vina, nefiind neaparat fani "de venit la concert".
Asa ca dupa ce se hotarase in sfarsit unul din oamenii astia pe care i-am tot batut la cap, sa vina cu mine, atunci nu se mai poateeee. Pai cum de ce? Pai nu mai vine trupa, stai tu linistita, ca tot degeaba. Eu cred ca am adus personal niste ghinion sau ceva, ca asa de-abia asteptam sa merg la concert, chiar si singura, incat s-au anulat 4 concerte acum, cu ocazia asta...
Si tin minte si clipa din care sunt eu fan al astora de la Depeche (nu fan foarte mare, dar indeajuns de fan sa imi doresc sa ii vad in concert). De cand eram mica si am vazut eu la televizor clipul in care un rege (ca doar are coroana evidenta pe cap!) se plimba cu un sezlong dupa el, prin desert, prin paduri, pe pajisti, pe la Polul Nord, peste tot, si la sfarsit se aseaza frumos pe sezlong si e calm si seren. Adica vorbesc de clipul de la "Enjoy the silence". Si de atunci i-am tinut eu minte.
Si in semn de protest, nici nu adaug aici clipul sau orice referire la ei, de pe Iutuuuub :(

Sa dormiiiiim..

Care e treaba cu trezitu' de dimineata? Adica oare toata lumea se simte la fel de incapabila si nepotrivita pentru trezitu' dimineataaaa devreme?
La mine asa-i: simt ca am fata umflata, dar totusi trasa spre parti, adica parca imi intinde cineva pielea, dar totusi ansamblul fetei ramane umflat si se simte ciudat :))
Merg foarte greu si nu vreau sa vorbesc cu nimeni, iar daca cineva vorbeste cu mine, e destul de probabil ca o sa tip la acel cineva. Ma uit urat la oricine (bine, asta se aplica oricum la mine, atunci cand merg pe strada, mi-am dat eu seama...)
In schimb, daca apuc sa dorm pana la 8-8:30 sau chiar 9, atunci e alta viata. Adica da, tot as vrea sa mai dorm, dar nu ma mai simt asa "incomod".
Iar atunci cand tre' sa plec undeva si ma trezesc chiar pe la 4 sau 5 sa prind nu stiu ce tren, atunci sunt atat de aeriana, incat nu pot reactiona la nimic. Nu zic nimic, nu fac nimic, numa' respir. Asta pana pe la 9-10, cand reintru si eu in "program de trait".
E de prisos sa zic ca azi m-am trezit devreme :(

Filme de ajutor pentru suflet

Sunt putine filme care imi plac mult, foarte mult, care raman blocate in mintea mea si din cand in cand, isi mai adauga singure cate o concluzie. Adica imi mai clarifica mie niste lucruri...
Mi-am dat seama ca odata la foarte mult timp, descopar un film asa. Dar dureaza, perioada dintre "descoperiri" e mare si entuziasmul si concentrarea sunt la fel de mari, atunci cand dau iar peste unul :)
Acum simt ca e momentul sa apara din nou.. Au trecut cam 4-5 ani de la ultimul film de care sa ma bucur asa de mult. O parte din filmele "mele" deja descoperite si in permanenta "concluzionare" sunt cele putin povestite mai jos, dar e greu de explicat de ce sunt asa frumoase pentru mine. Spun ele singure, povestesc niste dedesubturi intortocheate si neasteptate ale oamenilor, pe care mi-am descoperit talentul de a le uita, doar pentru a ma mai uita mereu si mereu la ele.

Dincolo

Eu nu pricep de pe ce album REM e "The Great Beyond". Am cautat si tot cautat si e o melodie fantoma, vad...

Doua ganduri

Nu stiu exact ce se intampla si de ce, dar in ultima vreme sunt doua lucruri mai insistente care nu-mi dau pace. Doua ganduri, sa zicem. Cel care m-a lovit primul este ala care imi tot aminteste ce frumos era sa fii la scoala. Adica la facultate, adica pur si simplu sa mergi la cursuri (eu ma ocupam cu chestia asta des :)) si sa dai examene, sa inveti, sa mergi pe teren (facultatea mea avea si aceasta cerinta in lista de "necesitati") si sa nu simti nici unul dintre lucrurile rele. Nici macar sa nu le ghicesti.
Bine, asta stiu de ce se intampla, adica stiu motivul pentru care creierul meu insista sa se concentreze asupra felului astuia de amintiri. Saptamana trecuta am fost zilnic la un curs (exact ca in facultateee) care mi s-a parut foarte interesant (despre formarea Sistemului Solar), si care pe langa ca m-ar fi interesat oricum, era predat de o colega de-a mea de facultate, care acum isi face doctoratul in Franta si care cu asta se ocupa. Si mi-am dat seama ca eu de fapt de multa vreme traiesc in compania si in acelasi aer respirat de oameni foarte destepti, domnule!
M-a facut sa ma simt ca si cum eram iara la cursuri si oricum alte griji n-aveam pe atunci (adica eram asa, foarte boema), plus ca eu sunt foarte mandra de colegii mei de generatie!
In general, ei sunt oameni care imi pot raspunde la intrebari. Mie mi se pare mult mai frumos si mai ajutator sa traiesti cunoscand niste oameni mai destepti decat tine, din motive lesne de inteles. Si daca nu am sti raspunsul la o mare dilema, discutand despre asta, ne straduim si tot il gasim (proces in care nu stiu ce mare contributie am eu, decat ca am ocazia sa pot purta discutii cu cineva care sa ma ajute sa-mi dau seama singura de raspuns).
Pentru mine e flatant si ma bucur ca ii cunosc pe oamenii astia.
Oful meu era, de fapt, ca nu mai suntem studenti, si eu si ei, ca atunci tare frumos era pe lume :)
Si pentru ca eram foarte priceputa la asta: la mers la cursuri, laboratoare, luat notite, "fiit" atenta, lucruri din astea (pe care imi placea sa le fac si acum nu mai am cum sa le fac).
Cel de-al doilea gand din capul meu (intr-adevar, am numai doua ganduri in tot capul, de vreo saptamana:) este ca pe langa ca mi-am dat seama ca sunt om mare acum si nu mai pot merge la cursuri sa fiu studenta, mi-am dat seama si ca o sa mor, la un moment dat. Nu ca n-as fi fost la curent cu asta de ceva vreme, numai ca acum s-a intamplat in decurs de cateva zile sa aflu de mai multi oameni care au murit si care nu aveau 90 ani. Si pe care ii cunosteam, nu indeaproape, dar ii cunosteam. Si care ar mai fi putut trai, poate.
Care au murit din cauze care ar fi putut sa-i ocoleasca. Sentimentul asta pe care il ai cand moare cineva tanar pe care il cunosteai e oarecum un sentiment egoist; suntem tristi pentru ca primul lucru la care ne gandim e ca puteam sa fim noi in locul lor. Dar dupa ce treci peste realizarea, prin senzatia asta meschina, a faptului ca si tu o sa mori intr-o zi, candva, si nu stii exact cand, dupa aceea ramai cu "stiutul". Stii ca oamenii aia nu mai sunt. E greu sa stii..

Nu e dupa voi C gazon vreti :)

Mi-am luat si eu bilet la Depeche Mode, dupa multe dubii, pentru ca nu mai aveam de ales decat gazon C sau tribuna Vip (care oricum nu era o optiune :)), si cu inima indoita, pentru ca avand mii de oameni in fata mea, nu prea mai am sanse sa-l vad pe Dave Gahaaan.
Asa ca sambata am luat totusi bilete la gazon C. Dupa ce doamna de la Diverta imi spusese ca la gazon B au fost suplimentate deja odata biletele, la sfarsitul lui februarie, si nu crede ca se mai suplimenteaza vreodata (bine, ea n-are nici o vina saraca). Dar maaaarti, s-au mai pus in vanzare inca 2000 bilete pentru gazon B.
Asa ca m-am dus frumos sa intreb daca se poate sa platesc diferenta si sa mi le schimbe cu bilete la gazon B, in situatia in care oricum si biletele de la C se vor vinde si ele, toate, in scurt timp (si le putea vinde pe ale mele repede, daca mi le-ar fi schimbat). Mi s-a spus ca se poate, daca le-am cumparat de la acel magazin Diverta. Asa ca foarte surprinsa cum eram, incepusem sa caut biletele in geanta, cand mi-a picat fisa. Le cumparasem din alta parte :(((
Si atunci doamna mi-a spus politicos ca in cazul asta, trebuie sa merg la magazinul Diverta de unde le luasem.
Unde nu au vrut sa imi schimbe biletele, desigur, pentru ca nu le cumparasem in aceeasi zi. Adica daca le cumparam azi si ma intorceam tot azi, era in regula. Dar asa, nu se poate. Si dat fiind ca sambata (cand am achizitionat eu minunatele bilete), nu existau bilete pentru B in vanzare inca, degeaba ma intorceam eu sambata, ca nu as fi avut cu ce sa le schimb.
Deci chiar daca te bucuri de ceva ce crezi ca nu se putea intampla, gandeste-te de doua ori: e posibil chiar sa nu se poata, e chiar probabil.
Da' acuma na, ideea principala si pozitiva e ca am bilet la Depeeeche, deci ceva tot e de bine :)
O sa-mi imbunatatesc puternic vederea, chinuindu-ma sa-i vad acolo departe, pe scena.

Barceloonaaa

De cand am vazut "Vicky Cristina Barcelona", am numai melodia asta in cap.



Filmul este tipic "Woody Allen-istic" si reia tema lui obsesiva, cand toate personajele din film trebe sa fie cu toate personajele din film, dar mie mi-a placut foarte, dar foarte mult, muzica din film, si actorii (adica mai ales Javier Bardem, care se pricepe sa joace excelent, dar in filme care pe mine nu ma ating la coarda sensibila deloc - vezi "No Country For Old Men", unde a fost genial!).
Plus ca eu ma asteptam ca regizorul sa fie Almodovar, ca doar era film cu Penelope Cruz si avea si muzica din asta de suflet, spanioleasca in el, dar ce sa vezi, nici vorba de Almodovar acolo :))
Si ca sa fiu oarecum mai precisa: filmul e in regula, si in orice caz, eu una m-as uita la orice film in care joaca Bardem asta :)

Leapsa muzicala :)

M-am bucurat foarte mult de o leapsa peste care am dat, asa ca o preiau si eu de la Tomata cu scufita (http://www.tomatacuscufita.com/) si o transmit oricui vrea sa se bucure de ea, ca mine :)
Leapsa asta presupune sa fac urmatoarele:
- Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.
- Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.
- Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.
Sunt foarte incantata de mine :) Asadar, numele trupei mele e WAYG, iar primul album al trupei se cheama "Never learn anything from history". Citatul original ii apartine lui George Bernard Shaw si suna asa: "Hegel was right when he said that we learn from history that man can never learn anything from history."
Si ce e cel mai frumos este poza de pe coperta, pe care o puteti vedea la inceput si a carei sursa este: http://www.flickr.com/photos/jela/3333785803/

In salbaticie

Ceea ce nu spune nici pe departe povestea filmului. Pentru ca filmul e format din atat de multe amanunte care au facut viata personajului deosebita, incat numai cuvintele "in salbaticie" sunt prea putin cuprinzatoare...
Filmul se cheama "Into The Wild" si povesteste viata lui Christopher Johnson McCandless, un om care a vrut sa traiasca departe de rautatile, banalitatile, meschinariile si toate micile griji ale oamenilor.
Asa ca dupa terminarea facultatii, si-a inceput calatoria. A trecut prin toata America si in fiecare loc in care a poposit mai mult timp, a intalnit oameni care l-au invatat lucruri.
Si mereu a mers mai departe, lasandu-i in urma pe oamenii care insemnasera realizarea mai multor credinte de viata pentru el. Cu unii dintre ei s-a reintalnit apoi, pe altii nu i-a mai revazut niciodata.
Cred ca este un film despre dorinta simpla a fiecarui om, aflata la radacina tuturor altor dorinte, aceea de a impacheta rucsacu' si de a pleca unde vezi cu ochii. Ca doar cumva ne descurcam noi.
Si e posibil. Am vazut ca se poate sa mergi pe drum tu singur, sa treci rauri si sa traiesti unde sunt numai copaci in jurul tau, sau sa iti pui cortul in mijlocul desertului, e posibil sa te bucuri de sansa de a vorbi cu oamenii pe care ii intalnesti pe parcurs, care iti dau diferite sfaturi, sa fii atat de liber incat sa poti pleca oricand, avandu-i mereu cu tine pe cei care te-au ajutat sau te-au iubit sau te-au intalnit.
E un film atat de frumos in sine, si cu atat mai frumos cu cat povesteste despre un om care a existat. Un om care a facut toate lucrurile astea si care a putut fi fericit in viata lui scurta.
Dar care totusi a ajuns la concluzia ca: "Fericirea exista, dar ea poate fi traita numai cand este impartasita."
O lunga perioada de timp, el a fost singur si fericit. Probabil pentru ca se "alimentase" deja de la oamenii pe care ii intalnise pe drumul lui.
Dar la un moment dat, i s-a epuizat "fericirea alimentata".
Exista si o carte despre el. Se cheama tot "Into The Wild" si este scrisa de Jon Krakauer. Dupa carte, Sean Penn a facut scenariul si a regizat filmul asta minunat.

Punga mea nu e punga ta

Mi-am dat eu seama ca multe dintre lucrurile de care tot povestesc eu aici si ma tot plang sunt despre probleme destul de domestice, asa...
Si cu ceva destul de pragmatic revin si acum: pungile de la Cora nu ma plac, dom'ne.
Prima oara cand am fost la Cora, dupa ce introdusesera ei moda cu pungile cele mari pe care le cumperi odata si mergi dupa aceea asigurat intotdeauna la ei la cumparaturi, ca acum ai punga, deci prima oara dupa aceasta "implementare" relativ benefica pentru mediu, am vrut si eu sa cumpar punga mare si folositoare.
Dar nu se poateee! Pai nu, pentru ca acel casier la care m-am nimerit eu nu avea propriile pungi mari pentru a le pune in vanzare, si a indraznit sa mearga si sa ia cateva de la o casiera alaturata, moment in care s-a declansat furtuna si tipetele isterice ale respectivei colege: "Du-te singur si ia-ti si tu pungi, ca si eu m-am dus!! Ce iei din pungile mele??!"
Asa ca bietul si lenesul om s-a intors la casa lui, a zambit tamp si a spus: "Nu pot sa va dau pungi mari, ca nu ma lasa... Nu vreti mai bine doua pungi mici?"
Eram oricum prea fascinata de interactiunea evident pozitiva si colegiala dintre cei doi, si am zis ok, e in regula.
A doua oara cand am mers la Cora, nu mai aveau pungi mari pe stoc. Deloc. S-au terminat toate.
Alaltaieri, aveau pungi, dar de o singura culoare. Roz. Atat. Numa' ce se vede.
Asa ca am ramas tot fara punga mare si n-o sa ajung niciodata sa salvez planeta in ritmul asta :((

At my most beautiful

Si asa m-am simtit si eu azi, ca parca era primavara...