Salman Rushdie "semnător" :)

Acum am si autograf. In urma si a unui foarte scurt dialog pe care am avut privilegiul si placerea sa il am cu Rushdie, care cand a deschis cartea sa semneze, cartea s-a deschis exact unde avea ea paginile putin desprinse din cotor, pentru ca o am demult.
Si pentru ca am vazut ca a observat asta, i-am spus ca e o carte destul de veche (in sensul ca de aia arata asa), si a zambit si a raspuns ca in cazul asta, sa incercam sa o menajam.
Si a semnat si mi-a multumit.
Nu i-am spus numele meu, ca sa scrie si o dedicatie, chiar daca toata lumea facea asa si el intreba atunci numele pe litere si scria si dedicatia intr-un final, tocmai pentru ca am vrut sa il deranjez cat mai putin si sa nu-si mai bata capul si cu numele meu (dar recunosc ca mi-ar fi placut si mie sa am numele meu acolo langa semnatura lui).
Probabil ca acum putina vreme a terminat de semnat carti, semnat care a inceput pe la 5 jumatate, chiar daca trebuia sa dureze de la 6 la 8, pentru ca el intrase de cam 20 minute in targ, vazuse coada deja formata de atunci, si dupa ce a mers sa viziteze targul, a venit la noi si a spus ca putem incepe deja cu autografele de acum. Ceea ce mi se parea normal si m-am bucurat ca s-a gandit si el ca mine.
Si ma gandeam acum ca probabil daca ii aduceam toate cartile lui pe care le am (adica toate care s-au publicat la noi, plus 3 in engleza :), el mi-ar fi semnat pe toate, cum semna tuturor pe cate 2 sau 3 carti.
El e asa cum si credeam ca e :)
Acum astept "Luka si focul vietii", care am inteles ca e in curs de traducere.
Si am si doua poze cu Salman Rushdie adevarat, de data asta ;)

Rushdie impecabil, Polirom execrabil

Eeeei, m-am intors si de la vazut Rushdie (care am aflat in sfarsit ca se pronunta asa cum se scrie, numai englezii il pronunta cu a in loc de u - e bine de stiut :).
As fi vrut sa fie mai mult Rushdie azi, ca ar fi avut de discutat o gramada de lucruri, a fost prea mica bucata de desteptaciune, umor, subtilitate si eleganta pe care am prins-o si eu din zbor.
M-am bucurat ca am putut si eu scrie o intrebare pe o foaie de hartie care sa ajunga la el pe masa, chiar daca n-a fost dintre cele la care s-a raspuns, ca am putut aproape sa nu respir cat am ascultat fragmentul citit din "Seducatoarea din Florenta", care este mult mai melodios si mai plastic citit de el, pentru ca e citit in limba in care a fost scris si pentru ca il auzim intr-un mod anume, cu intonatii si sonoritati pe care le reda cum trebuie numai el.
Si as fi vrut si sa pot aplauda mai mult, sa aplaud pana ma dor palmele, ca sa fiu impacata cu mine insami pe deplin.
Deci Rushdie e de ascultat, e de privit si inteles pe deplin, e clar de citit, dar nu cred ca e de mers sa-l vezi. In orice caz, nu cand il aduce editura Polirom.
Imi dau seama ca n-are absolut nici o legatura cu el, numai ca felul in care oamenii care isi doreau cel mai mult sa intre astazi sa-l vada, au ajuns sa intre ultimii, este clar din cauza organizarii. Adica eu am ajuns la 11:40 la Odeon, ca sa iau biletele gratuite, asa cum am citit ca trebuie sa facem (ele incepand sa se dea de la ora 11:30). Ei bine, in timp ce stateam la coada, s-au terminaaaat.
Pai cum s-au terminat? Pai si atunci eu cum intru sa il vad si sa il ascult pe scriitorul care ma bucura cel mai mult pe lume??? Cam cum?
Mi s-a spus ca poaaate, daca ma intorc pe la ora 18, o sa existe 50 locuri in picioare si prind si eu ocazia sa intru.
Bineeee. Pai atunci m-am dus si am asteptat in fata teatrului de la ora 15. Si am asteptat, si am mai baut niste apa, si am mai citit o carte, si iar am asteptat, si m-a intrebat un nene daca nu cumva vreau sa cumpar un bilet la Rushdie cu 50 lei, ca el are, si iar am asteptat, si as fi intrat intr-un final oricum, cred, numai ca am avut bafta sa-mi aduca o prietena o invitatie pe care o primise de la cineva si care stia ca mie mi-ar folosi asa ceva. Si asa ca am intrat inaintea celorlalti oameni cu care fraternizam la intrare si bombaneam ca nu e posibil sa se epuizeze biletele in 15 minute si sa se vanda pe sub mana, cand in principiu, toata intalnirea cu cititorii e gratis si e jenant sa se intample niste lucruri care hotarate in prealabil, ar fi fost in regula. Daca stabileau de la bun inceput un pret pentru vazut Rushdie, atunci ok, veneam si imi cumparam bilet, daca ma interesa cu adevarat, si nu mai aveam ce nemultumiri sa am, pentru ca situatia era bine inteleasa de la inceput.
Dar n-a fost chiar asa. Ma rog, am folosit deja prea multe cuvinte ca sa vorbesc despre ceva ce nici nu merita si ideea principala din capul meu acum (nu pot sa am prea multe deodata :)) este ca i-am vazut si pe Pamuk, si pe Rushdie. Pai ce-as mai putea sa-mi doresc mai mult de atat? :)
(Apropos, Pamuk a venit in Romania la Ateneu sa se intalneasca cu cititorii si fara nici un tichet gratuit, ci pur si simplu; ma intreb oare atunci cum a fost posibil sa intre in sala toata lumea care a venit, sa aiba loc, sa fie toata lumea relaxata si sa se poata concentra cu adevarat asupra prilejului pe care il aveau sa asculte oameni destepti vorbind, glumind si raspunzand la intrebari).
Si maine ma duc la dat de autografe. De la 15:30 :))
P.S. Am si eu poza cu Rushdie ;)

Crin Antonescu este preşedintele ţării mele imaginare

Acum am o definitie clara a locului unde NU vreau sa traiesc: e un loc unde un om bun, destept, corect, cinstit, integru si vertical, chiar sustinut de o mare parte din Romania, care il voteaza, nu poate deveni presedintele unei tari care si-l doreste.
E tara asta unde chiar iesind foarte multi oameni la vot, tocmai pentru ca au vazut care este esenta acestui om si pentru ca l-au ascultat si au fost de acord cu el (stiind ca nu minte), el nu poate deveni presedintele acestor oameni.
Este mult prea greu sa incepem sa fim pe drumul care duce undeva, chiar si dupa atatia ani de bataie de joc.
Imi pare rau de asta, imi pare rau de tara mea frumoasa.. Ma rog, am un ton melodramatic acuma pentru ca m-am foarte suparat si sunt dezamagita ca acum, cu prima ocazie adevarata de om hotarat, destept, neimpartit intre nimeni si nimeni, nu se poate fructifica ocazia pe care am avut-o si am scapat-o din mana.
Asta e, poate intr-o alta viata, intr-o alta tara...

Mura :)

Am primit un mail despre Mura. Zice asa:
"Avem nevoie de cazare temporara - in casa - pentru Mura.
Mura este catelusa ce de mai bine de o luna a fost cazata la CityVet si care a reusit sa invinga moartea. A fost preluata intr-o stare jalnica si cu inceput de jigodie. La un moment dat chiar si doctorii erau pesimisti...dar iata ca Mura a fost mai puternica decat se astepta toata lumea.
Acum este sanatoasa, dar inca slabita. Din pacate, ea nu mai poate fi tinuta de cei de la cabinet si avem nevoie de cineva care sa o tina in casa.
Curtea i-ar fi fatala, avand in vederea prin ce a trecut si ar fi pacat de toata munca doctorilor ce au ingrijit-o.
Mura este o catelusa de talie mica, cuminte, educata (face numai afara), stie sa mearga in lesa, e linistita si nu face mutre la mancare.
Maine e ultima zi de cazare la cabinet...
Poze cu Mura: http://picasaweb. google.com/ flygirl.doris/ Mura#53942826459 46646322 iar persoana de contact este Marilena Cristian - robi_mydog@yahoo.com (numarul de telefon este 0753 109 005)."
Probabil ea a avut mai mult noroc, pentru ca cei de la cabinetul veterinar unde se afla acum au ingrijit-o si a putut sta acolo o vreme, fata de cateii frumosi de care povesteam in alte posturi si care erau pe strada, fara nici un ajutor.
Dar eu stiu exact ce inseamna sa stii ca ii e bine pentru o vreme la cabinet, dar cu singura conditie ca la un moment dar, cineva sa si-l doreasca si sa-l ia acasa. Pentru ca stiu cum ma simteam si eu in zilele alea dintre momentul cand il gasisem pe Ninja si momentul cand mi-a spus o prietena: "Il iau eu pe pisoi!" Atunci mi s-a luat o piatra de pe inima. As lua-o eu pe Mura acasa, daca as putea, si pe ea si pe cei despre care va povesteam mai devreme.
Poate da cineva de povestea ei aici pe blog si ramane fermecat de urechile ei mari de elefant zburator si de ochii buni si de eleganta ei de catelusa neagra :)
Si o ia acasa.

Rushdie in da haauuuz!

Acum e oficial: o sa fie in Romania intre 23 si 26 noiembrie.
Am citit un fel de program despre ce o sa faca si unde il putem vedea, si scria acolo ca o sa aiba o conferinta de presa cu public, la Teatrul Odeon, unde o sa citeasca si un fragment din "Seducatoarea din Florenta", pe 24 noiembrie, la ora 19 parca, si ca pe 25 noiembrie o sa fie de la ora 18 la Targul de carte Gaudeamus, unde o sa semneze carti frumoase pentru cititorii lui :)
Cam asa ceva, poate am incurcat ore sau date, dar ma lamuresc intre timp, ca o sa merg in ambele locuri.
Si am descoperit ceva ce nu stiam: o melodie compusa de Rushdie impreuna cu U2 :)

Catelusa frumoasa cu cinci puisori :)

Am primit acest mail:
"Aceasta catelusa (2-3 ani) sta in strada - cu cei 5 pui (au cam 8 zile ), culcusul lor este intr-o groapa de gunoi langa un santier si intr-o intersectie foarte periculoasa, unde e trafic intotdeauna. Avem nevoie urgent de o curte unde sa o adapostim si pe ea si pe puiuti, contra cost, ne ocupam si de mancare, de sterilizarea ei si vaccinarea intregii familii, dupa care incercam sa gasim sa-i dam in adoptie.
Eu una nu am unde sa-i pastrez pentru ca am o gramada de catei si pisici."
Poate se gaseste un om bun si pentru ei, pentru ca asa merita :)
Telefonul la care puteti contacta pe oamenii care incearca sa o ajute este 0722.237.233. Iar catelusa si puisorii ei sunt aici:

Tiersen imi datoreaza un concert :(

Am fost si eu la concertul Yann Tiersen din seara asta... Rau am facut.
Adica eu credeam ca fac bine si ca o sa plec fermecata si bucuroasa ca am putut sa aud live muzica aia frumoasa din "Amelie" si n-am recunoscut nimic din ce stiam.
El a cantat din cand in cand la vioara, frumos probabil, dar nu prea puteam auzi, din cauza zgomotelor care acopereau orice s-ar fi putut distinge.
A fost atat de mult de extrem de foarte de cel mai zgomotos, incat si daca era ce ma asteptam eu, tot ma simteam lezata in simtul meu auditiv. Si plin de sunete din alea care par aduse din alte lumi, planete si galaxii, si care nu intelegeam pe deplin ce rol aveau acolo..
Imi pare rau, dar nu mi-a placut. Si nu e concertul la care am luat eu bilet, nu e muzica aia de poveste, de primavara, de imaginatie, de Paris, pe care o stiam eu compusa si cantata de Yann Tiersen.

Timi the cat :)

El e Timi (asa o sa-l cheme pe pisoiul cel mai frumos posibil, ca e un nume si mai frumos decat Garfield :)
Acum e pe drum spre noua lui resedinta, unde o sa fie fericit si o sa mai primesc din cand in cand poze si povesti despre cum creste el mare. A cucerit pe toata lumea peste tot pe unde am trecut cu el, inclusiv pe soferul de taxi care era mai preocupat de el decat de condus ;)
P.S. Am fost informata ca din cauza ca e nazdravan si zapacit si vesel si mereu in actiune sa faca el ceva, s-ar putea sa il cheme Ninja :))

Catel doritor de om bun

Am primit un mail scris de cineva pe care il inteleg pe deplin (tocmai ce m-am simtit si eu asa, dar am avut norocul sa se rezolve situatia :)
Poate ii gasim stapanul catelului, sau un alt om care sa il merite cu adevarat..
Mailul pe care l-am primit zice asa:
"Am gasit in zona depoului IMGB un caine din rasa pitbull, de culoare alba si cu pete galbene (bej), o pata mare pe ochi, si pe spate, are aproximativ 1 an si 2 luni. Este foarte speriat, foarte slab, dar este extrem de sociabil si dulce daca ii castigi increderea. Eu i-am dat de mancare si apa, ba chiar l-am luat si in brate. I-am dat sa manance din mana, deci nu este agresiv. Se sperie la orice zgomot, si are la gat o zgarda din lant metalic. Oricat de mult as vrea sa il pastrez, nu am conditii, am deja in curte 3 caini de rasa si talie mare, plus inca 2 maidanezi. Mi se rupe inima, dar nu mai am unde sa il tin. Va rog mult, haideti sa ajutam acest catelus, sa-i gasim stapanul(daca cineva l-a pierdut), sau sa gasim o persoana care sa-l adopte.
Ma puteti contacta la nr. de tel. : 0767.537.847 / 0730.338.399 si la e-mail andreidobre2003@yahoo.com."
Catelul despre care e vorba e chiar frumusetea din imaginea de mai sus :)

Garfield cel miorlaitor si torcator:)

Astazi am gasit la mine in bloc, in ghena de la parter, un pisoi care asa de tare mieuna, incat l-am auzit de sus de acasa si am coborat cu mancare, sa-l caut.
Dupa ce am dibuit unde era, mi-am dat seama ca probabil cineva l-a adus acolo si l-a lasat, pentru ca altfel nu avea cum sa ajunga el singur si mic pana acolo..
Si i-am dat sa manance, ceea ce l-a tinut ocupat vreo 15 secunde, dupa care a inceput din nou sa miaune ca din gura de sarpe, cum fac pisoii mici puiuti, si sa coboare cate una scarile ca sa vina dupa mine.
Problema mea e ca eu deja am o pisica (pe Jessica, o stiti :), care e in varsta si cu tabieturile ei si nu ii plac alte pisici pe langa ea (de ar fi tolerat, mai aveam pana acum probabil cateva, in afara de ea).
Si nu am apucat nici sa-i fac vreo poza, in graba in care sunam lume si incercam sa gasesc pe cineva care sa isi doreasca un asa pisoi frumos, si pana la urma am sunat la cabinetul veterinar al pisicii mele, unde l-am dus si pe el intr-un final, dar nici ei nu il pot pastra decat o saptamana, pentru ca au curtea plina de pui de pisica si nu se pot descurca...
Si daca n-am poza, nu pot decat sa il descriu pe frumos: eu ii zic Garfield, pentru ca e rosu in mare parte, are putin alb pe botic si un punct rosu in mijlocul albului, si labutele ii sunt albe pe jumatatea cu gherute; iar pe cap, intre urechi peste rosul lui are si niste dungi mai accentuate tot de rosu, are boticul roz si ochii albastri si e foarte pufos. Are cam 1 luna jumatate sau 2 si e motanel, si toarce foarte tare si se joaca mai mereu. Si daca nu vede o vreme pe cineva-ul care i-a facut un bine sau care are grija de el, miauna foarte tare si ii place sa fie tinut in brate.
Este cel mai frumos pisoi si ii plac oamenii foarte mult.
Imi pare rau ca n-am poza sa-l arat aici, dar e in toate felurile astea in care l-am descris. Daca vreti sau stiti pe cineva care vrea sa fie "cineva-ul" lui Garfield, imi puteti lasa o adresa de mail sau de contact aici pe blog :)
LATER EDIT: am gasit stapan pentru cel mai frumos pisoi din lume si tare mult m-am bucurat! O sa mearga undeva la curte, sa fie fericit si sa aiba prieten un catel mic si frumos :) Si sper sa mai primesc poze cu el, sa vad cum arata cand o sa fie el mare.
Cand ma duc sa-l iau de la cabinet, am sa adaug aici o poza cu el, sa vedeti ca am avut dreptate cand am spus cat de frumos e.

Old Red Eye Is Back

Asta e un cantec cam trist, despre moarte si lucruri regretate si spuse foarte frumos, dar care e cantat vesel. E un cantec foarte special.
Mie imi place cantat de Beautiful South, asa il stiu si asa l-am simtit cantat intotdeauna, dar printr-o coincidenta, am gasit un link catre acelasi cantec, interpretat chiar de solistul de la Manic Street Preachers, impreuna cu cei de la Beautiful South :)





P.S. Nu in ultimul rand, sa votam pentru R.E.M. in Romania, desigur :)
http://www.petitieonline.ro/petitie-p44164046.html

Poate R.E.M. la noi..

Am si eu un vis: sa vina R.E.M. sa ne cante :)
Asa ca am facut o petitie pe care tot vroiam demult sa o scriu, petitie care are incredere in ea insasi :)) ca o sa reuseasca. Asa sper si eu.
Atasez mai jos linkul la care poate oricine sa spere impreuna cu mine ca R.E.M. o sa ajunga in Romania pana la urma si multumesc oricui isi ia 5 minute din timpul lui sa semneze petitia :)

http://www.petitieonline.ro/petitie-p44164046.html

Ce nevoie mai avem de copaci ??!

Am fost martora unei manifestari nici nu stiu de ce fel, fara voia mea. Luni, pe la ora 5 dupa-amiaza, la Piata Universitatii, s-au "lansat" nenumarate pagini de carte in aer, la nesfarsit (cand am plecat, "evenimentul" era inca in desfasurare).
Adica existau un fel de tunuri mici si niste oameni care incarcau aceste tunuri mici cu mii de pagini de carte, dupa care practic lansau toate paginile astea in aer, ca ele dupa aceea sa cada toate pe jos.
Acum sa explic putin ordinea in care m-am enervat: mai intai pentru ca paginile alea nu foloseau la nimic dupa aceea, adica erau pur si simplu pierdute si pe copacii care s-au taiat ca sa se faca marele eveniment de toata jena nu i-a intrebat nimeni ce parere au; apoi pentru ca am constatat ca paginile faceau parte din cartea lui Octavian Paler, "Viata pe un peron", si nici pe el nu cred ca l-a intrebat nimeni, atunci cand era in viata, ce parere ar avea de o asa utilizare a ceea ce a scris el.
Si in ultimul rand, pentru ca a fost mult exagerata intentia celor responsabili cu treaba asta, in sensul ca ar fi fost suficienta mai putina hartie pentru tot.
Eu am inteles intentia lor - aceea ca trebuie sa citim mai mult, si ca ce frumos si usor si la indemana e sa citesti, si ca am putea eventual sa adunam paginile de pe jos si sa incercam sa ne facem propriul exemplar de carte, insa puteau sa induca "invatatura asta de viata" intr-un mod putin mai simbolic.

Rushdie in Romania !!!

Am citit intr-un ziar acum vreo ora ca o sa vina in Romania si de atunci tot sun pe toata lumea sa le spun :))
Sunt foarte bucuroasa, eu ma gandeam (de cand a fost Pamuk in Romania), ce frumos ar fi sa vina asa si Rushdie si sa am ocazia sa merg sa il ascult cum discuta intr-un cadru deschis cu oameni destepti, dar nu credeam cu adevarat ca o sa vina (din cauza conditiilor in care exista si circula el de mai multi ani, dupa publicarea "Versetelor satanice").
Dar acum inteleg ca e chiar posibil sa vina in noiembrie in Romania.
Pai daca vine si el, sa ma gandesc acum in continuare pe cine imi mai doresc eu sa vad aici, ca vad ca se implineste ;)
Later edit: adaug aici ce am scris pe blogul de pe Yahoo 360, pe vremuri, dupa ce am fost sa-l vad pe Pamuk :)

Cica Pamuk inseamna in limba turca “bumbac”. Dar eu am fost azi sa-l vad pe Pamuk omul, omul scriitorul, omul castigatorul Premiului Nobel pentru Literatura in 2006.
La momentul respectiv, cand i-am auzit la radio numele, m-am tot chinuit si am cercetat prin diferite surse, ca sa inteleg si eu ca lumea cum il cheama pe respectivul castigator.
Mi-am notat pe o bucatica mica de hartie numele lui adevarat, cand l-am aflat, si cred ca de atunci nu l-am mai uitat (nu ca ar fi numele foarte usor de tinut minte, ci pentru ca dupa aceea, s-a vorbit foarte mult despre el, unde mai pui ca am cumparat si eu cartea lui castigatoare si am si citit-o intre timp).
Mi-a placut. Mi-a placut pentru ca actiunea se petrece in secolul XVI, pentru ca e un roman pe de o parte istoric, pe de o parte de dragoste, si politist, si cu povestiri in rama, si cu de toate. Si mi-a placut pentru ca mi s-a parut ca Pamuk este un corespondent al lui Rushdie in Turcia. Iar asta e un argument puternic pentru mine. (Probabil ca in partea aia de lume, viata unui singur om e compusa din viata tuturor celor care traiesc in jurul lui, si am constatat ca lucrul asta e foarte captivant pentru mine, ca cititor. Si la Pamuk, si la Rushdie).
Asa ca azi, stiind de vreo luna ca vine in Romania, la invitatia editurii Curtea Veche, am fost si eu sa vad si sa ascult discutia dintre Pamuk si alti oameni destepti, de la Ateneu. Si mi-a placut foarte mult, plus ca acum pot sa spun si eu ca am autograful unui castigator al Premiului Nobel (pentru Literatura !!!)
Care mi-a multumit, dupa ce mi-a semnat cartea.

The Resistance

Am ascultat noul album Muse si am ramas fermecata. Nu atat pentru ca e Muse si se recunoaste ca e Muse, dar in acelasi timp e muzica simfonica, si e Queen!!
Ceea ce pentru mine e de doua ori bine. Adica in capul meu suna asa de frumos si de melodios, iar cele trei melodii-simfonii de pe album cred ca ar fi placut cuiva ca..., sa zicem, Beethoven (ca nu-mi vine acum in minte inca vreun compozitor la fel de depresiv, serios uneori si de multe ori solemn, dar atat de frumos-audibil).
Adica el ar fi inteles niste lucruri din muzica asta "moderat simfonica" de pe albumul nou Muse.
Atasez putina muzica adevarata :)

You Must Love Me -filmat de mine ;)

Em-ei-di-ău-en-en-ei-Mădannaaaaa

Ei na poftim, am fost si la Madonna. Frumos la concert, si ce frumos ar fi fost daca si vedeam oaresce :))
Am avut bilet in Gazon A, unde ma gandeam ca stau foarte bine si am sa reusesc sa vad relativ bine, ceea ce cam asa e, fata de cei din Gazonul B, de exemplu, dar fata de oricine mai inalt decat mine, nu e asa. Am mai topait si am mai zarit cate ceva, dar mare parte din concert l-am vizionat pe ecranul mare care era mai aproape de mine.
De aia m-am bucurat ca am mai facut poze si filmulete, poate macar in alea vad si eu, ulterior, la ce concert am fost.
Dar mi-ar fi parut rau sa nu merg si sa o ratez pe Mădannaa, ca nu cred sa mai vina ea prea curand in Romania.
Deci bilele negre pentru mine sunt: ca n-am prea vazut bine, nefiind de inaltimea lui Muresanu, ca a inceput concertul la 21:50, cand deja nu mai aveam chef de nici un concert si ma dureau picioarele de vreo 3 ore de stat acolo in asteptarea ei, ca m-am inecat cu praf pe care l-am tot expectorat cateva ore bune dupa concert, ca acel praf a rezidat nu numai in plamanii si nasul meu, dar si pe partea de sub genunchi a blugilor si pe tenesi, astfel incat aratam ca o mobila nestearsa de praf de vreo juma' de an, ca a durat foarte mult sa intram SI sa iesim de la concert, ca m-am bucurat degeaba ca o sa mearga metroul, pentru ca cineva a avut ideea buna sa inchida statia de la Izvor (jandarmii informandu-ne foarte politicos ca aici e inchis, dar putem merge sa luam metroul de oriunde altundeva, de la Eroilor, de la Unirii, si tot asa) - asa ca am facut o plimbare binefacatoare, necesara si obligatorie la 1 noaptea.
Iar bilele albe sunt ca am fost si eu sa o vad pe Madonna, dom'ne! Pentru mine momentul cel mai frumos a fost cel dedicat lui Michael Jackson (speram sa-l aminteasca cumva in concertul ei, dar mi s-a parut si mai frumos ca s-a gandit la el in felul asta).
Mi-a placut ca a cantat "Like a Prayer", "You Must Love Me", "Human Nature", "Vogue" si multe altele, si mi-a parut rau ca n-a cantat "American Life", "Like a Virgin", "Hang Up', "Rain", "Beautiful Stranger" si tot multe altele, dar nu aveau unde sa incapa toate numai in doua ore.
A fost un concert la care e frumos de mers.
Am gasit pe net una din melodiile care mi-au placut cel mai mult la concert si pe care n-o stiam:

Ei impreuna

I-am citit separat si acum m-am gandit sa-i citesc si impreuna. Adica unul dupa altul, ca de citit concomitent mai multe carti, m-am lasat mai demult.
Si am vrut sa-i citesc asa ca sa vad daca seamana. Si intr-adevar, in cateva privinte seamana, iar diferentele care sunt intre ei (intre scrierile lor) sunt pozitive, constructive si apartin fiecaruia.
Amandoi scriu multe nuvele, in mare parte, stilul e de multe ori asemanator, in sensul ca nu scriu greoi, dar nu au nici un limbaj prea usor ca sa te poti plictisi, daca esti atent, prinzi niste mici invataturi de la ei si de cele mai multe ori, m-am surprins criticand personaje care cred ca au fost create cu exact acest scop, dar cu o subtilitate care le da in prima instanta circumstante atenuante si care pe mine ma fac sa ma simt putin vinovata pentru ca acum imi displac.
O diferenta ar fi ca el e si un filosof si discuta teme mai dure si mai "din viata", personaje in drumul lor spre nebunie, care vine fie din interior, fie din cauza conditiilor exterioare lor, iar ea, fiind oricum o feminista convinsa si militanta si recunoscuta, scrie de multe ori despre niste femei care nu merita prea multa consideratie, care trebuie putin cercetate, ca sa culegem de acolo ce nu e bine si sa tinem minte. Si se supara daca nu ne prindem de lucrurile astea.
In sfarsit, asa cred eu...
Mie imi plac mult amandoi. Si in biblioteca incerc mereu sa-i pun alaturi.

"A borduri" sau "a nu borduri"

A inceput demult, cam vreo 2 luni sa tot fie... Si nu vad utilitatea.
Tot asfalteaza si niveleaza si mai pun un strat si iara niveleaza si "bordureaza" si tot asa, in continuu, la mine in fata blocului, in asa fel incat de la etajul 8 chiar se aude ca si cum ai fi acolo cu ei.
Si nu e de gluma, ca am mai plecat cateva zile, m-am intors si tot aici erau :((
Si nu mai termina odata. Adica sa zicem ca asta e treaba lor si trebe facuta, ma rog, dar eu ce vina am??? Ca mie imi placea asa cum era inainte (bine, aici pot sa ma abat putin de la subiect, ca "inainte" pentru mine inseamna chiar demult, pe vremea cand erau casele vechi in fata blocului meu, si nu astea noi, etajate, colorate si extrem de urate, cand aveam un gard dintr-un fel de tabla, pe care desenam cu creta si aveam o bara din aia de batut covoare, pe care ma dadeam pana imi ieseau bataturi in palme).
Adica pe vremuri. Nu mai exista nimic din toate lucrurile astea (o singura casa a supravietuit, din cele de atunci, care cred ca e si cea mai veche si mai frumoasa si care are un brad mare in curte, si pe care n-o sa reuseasca astia niciodata sa o darame!).
Ei, si intre toate casoaiele astea castelate, trebe ei neaparat sa tot dreaga acolo asfaltu', sa nu pot dormi si nici macar sta cu geamul deschis vara, la 40 grade.
Si daca tot lucreaza toata ziua (ca de lucrat lucreaza, i-am vazut eu!), de ce nu mai termina odata? Cat poate sa dureze toata inutilitatea asta?
Si de ce imi strica strada?..:(

Spleen inversat

Cateodata e frumoasa si vara. Cand e mai racoroasa putin ("valoristic" vorbind, de vreo 25 grade si gata!) si cand mai adie cate un vanticel din cand in cand, atunci ma apuc sa ma simt asa ca in cantecul asta.



Si daca tot sunt nascuta vara, mi-am adus aminte ce frumos e sa fie ziua ta si m-am hotarat ca mi-as dori sa fie ziua mea cel putin odata la cateva luni (mai des de atat, si-ar pierde noutatea, ma gandesc...).
E foarte trist dupa ce trece ziua ta, asta pot sa va zic, si perioada asta poate dura mai mult sau mai putin (la mine inca nu s-a incheiat :))
Am vrut sa mentionez cumva momentul asta in care nu sunt certata cu vara, ca nu sunt prea dese (momentele adica). Si e placut. E foarte eliberatoro-hippie-istic sentimentu'.

Despre Paris

Am fost din nou in unul dintre "orasele mele". Praga a ramas in continuare pe locul intai, dar parca am inteles mai bine Parisul de data asta.
In orice caz, e vorba si de anotimp. Cel putin pentru mine, daca vreau sa merg undeva unde am de gand sa ma tot invart si sa ma tot plimb, atunci e neaparata nevoie sa NU fie vara. Si daca e vara, atunci in nici un caz sa nu fie mai cald decat acasa, ceea ce la Paris a fost :((( Incredibil de cald si cu incredibil de multa lume, dar in rest, e tot el, l-am recunoscut :))
Acum am avut ocazia sa stau si mai mult timp, dar tot in graba mi s-a parut ca am facut totul, de frica sa nu pierd cumva ceva (bineinteles ca n-am mers peste tot unde as fi vrut).
Dar acum, chiar asa pe graba, mergand sistematic aproape si bifand toate locurile (ca eu sunt genul asta de turist, care inainte sa plece undeva, isi citeste concentrat ghidul cumparat in prealabil, doar ca sa-si aminteasca dupa aceea ce a ratat), mi-au placut o gramada de lucruri care apartin locurilor de acolo.
Cel mai mult si mai mult mi-a placut cimitirul Montparnasse (unde am mers nestiind cati oameni mari am sa gasesc acolo), care e mai mic decat Père Lachaise, dar parca mai artistic, mai poetic si mai trist. Asa mic cum e, e totusi mare, si am tot cautat mormantul lui Cioran vreo 40 minute, cu planul cimitirului in mana, cu gasit de alte morminte trecute acolo, care erau paralele cu al lui, sau vis-a-vis de al lui, orice am fi facut, nu-l gaseam.
Dar din cauza asta ne-am intalnit cu omul meu preferat din toata calatoria, un domn de vreo 60 ani, cu o carte in mana, care se plimba pe alei si ne-a vazut nelamuriti si destul de "japanese tourist-look alike". Asa ca ne-a intrebat daca ne-am ratacit si i-am spus ca il cautam pe Cioran si nu-l gasim deloc deloc, si asta a fost momentul meu personal de glorie. Domnul a zambit si a spus: "Aa, pai va pot duce eu la el. Sunteti romani?"
Si am continuat sa vorbim cu el, pe drum spre Cioran, dupa aceea spre Ionesco, unde ne-a dus tot el, apoi la mormantul unui sculptor mai avangardist (César), de care nu stiam si de care ne-a povestit tot el.
Era un domn care cred ca ar fi stiut sa ne duca la orice mormant de acolo, daca am fi vrut, si caruia i-ar fi facut si placere sa faca asta.
Mi-a parut tare rau ca atunci cand l-am intalnit, eram deja de vreo 3 ore acolo si trebuia sa plecam in curand.
Si pe locul doi, mi-au placut mult gradinile de la Versailles. Foaaaarte frumoase si mari si verzi si cu rate in mici iazuri, foarte regeasca atmosfera. Bine, fara sa ne gandim cum traiau oamenii de rand atunci cand a fost construit castelul si gradinile inclusiv, ignoram asta.
Iar pe locul trei, mi-au placut doua lucruri la fel de mult: cand am urcat in Notre Dame si am vazut toti gargouilles de aproape si m-am minunat de ei, si muzeul Orsay, unde am vazut primul Klimt adevarat din viata mea, chiar tabloul pictat de el, autentic, nu ca toate calendarele si revistele si cartile mele cu picturile lui. Si am fost foarte mandra de treaba asta :)
Iar locul meu preferat din Paris e tot Jardin de Luxembourg (care are intr-unul din iazurile ei si o casuta mica pentru rate) si care e plina de copaci, de poteci, de soare si statui frumoase.

..

Eu am sa mi-l amintesc asa:

Leapsa cu "Daca"

Cea de-a doua leapsa frumoasa e foarte "imaginativa". Zice asa:

Daca eram o luna, as fi fost – luna mai, pentru ca e mijlocul primaverii.

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost – joi, pentru ca simt si anticipez zilele care urmeaza, si apuc sa ma tot bucur de ele pana vin :)

Daca eram o parte a zilei, as fi fost - momentul dinainte de inserare, atunci cand inca mai e putina lumina afara.

Daca eram un animal marin, as fi fost – calut de mare.

Daca eram o directie, as fi fost – in sus.

Daca eram o virtute, as fi fost – cinstea.

Daca eram o personalitate istorica, as fi fost – Jacques de Molay.

Daca eram o planeta, as fi fost - Luna, cred, ca cica Luna ma influenteaza pe mine cel mai mult (si ca sa pot fi stapana pe mine, in felul asta :))

Daca eram un lichid, as fi fost – apaaaaaa!

Daca eram o piatra, as fi fost - o piatra de rau, colorata si rotunda.

Daca eram o pasare, as fi fost – o pasare Colibri.

Daca eram o planta, as fi fost - un arbore Sequoia.

Daca eram un tip de vreme, as fi fost – ploaia de vara sau ploaia si atat.

Daca eram un instrument muzical, as fi fost – o vioara.

Daca eram o emotie, as fi fost - o surprindere bucuroasa.

Daca eram un sunet, as fi fost – un mieunat de pisica :)

Daca eram un element, as fi fost – pamant.

Daca eram un cantec, as fi fost – "Don't Dream It's Over' de Crowded House.

Daca eram un film, as fi fost – "La Vita E Bella"

Daca eram un serial, as fi fost – "Friends" (sau "Grey's Anatomy", depinde daca trebuia sa fiu un serial vesel si haios, sau un serial prin definitie trist, suparat si problematic).

Daca eram o carte, as fi fost – "Magicianul" de John Fowles.

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost – Saleem Sinai.

Daca eram un fel de mancare, as fi fost – cartofi prajiti, de ce mai intrebi? Sau inghetata de nuci din aia buna de care se gaseste numa' la Plus ;)

Daca eram un gust, as fi fost – gustul de capsuni.

Daca eram o aroma, as fi fost - mirosul pamantului spalat de ploaie.

Daca eram o culoare, as fi fost – verde, fara discutie.

Daca eram un material, as fi fost – bumbac sau in.

Daca eram un cuvant, as fi fost – absolut.

Daca eram o parte a corpului, as fi fost – ochii.

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost - bucuria atunci cand si ochii râd.

Daca eram o materie de scoala, as fi fost – istorie.

Daca eram un personaj din desene animate, as fi fost - Lidia in jurul lumii

Daca eram o forma, as fi fost – o stea.

Daca eram un numar, as fi fost – 5.

Daca eram o masina, as fi fost – un Mini.

Daca eram o haina, as fi fost – o bluza larga din in.

Daca isi doreste cineva leapsa asta sau pe cea de dinaintea ei, ele par a fi doritoare sa calatoreasca :) Deci sa se indrepte catre cine le place (pe ele, pe lepse ;).

Despre carti

Am descoperit doua lepse faine pe internet, pe care, cum nu mi le da nimeni si mie, mi le auto-ofer :) Prima dintre ele este despre caaaarti!

1. Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă?
Pai apare Rushdie cel mai des (EVIDENT :)), ca de la el am reusit performanta sa imi lipseasca numai o carte ("Dincolo de limite"), care nici nu-s convinsa ca a aparut la noi. Si Pamuk :)

2. Din ce carte ai mai multe exemplare?
Din "Lorelei" de Ionel Teodoreanu, ca aveam un exemplar foarte vechi, rupt si ras-rupt, lipit cu scoci, si asa ca am cumparat cartea si cand a aparut acum la "Jurnalul National".


3. De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost îndrăgostită în secret?
Putin de Maurice Conchis, din "Magicianul" de Fowles..


4. Ce carte ai citit cel mai des?
Sunt cateva carti la care revin din cand in cand, dar destul de rare. Pentru ca am avantajul ca eu uit repede si filmele si cartile, asa ca ma bucur cand le recitesc (tin minte numai daca mi-au placut mult sau nu).
Am recitit "Regii blestemati" de Druon si o sa o tot recitesc, odata la cativa ani, ca sa ma reincarc :) Si "Pe aripile vantului" cred ca am citit-o de vreo doua ori, dar cred ca ma opresc aici. Aa, si "Magicianul" de Fowles, care e in acelasi regim de recitit odata la ceva vreme.
In curand am de gand sa recitesc "Copiii de la miezul noptii" a lui Rushdie.


5. Care era cartea ta preferată la 10 ani?
La 10 ani nu cred ca eram o cititoare tare avida :)), dar pe la 14-15 ani, cred ca "Ciresarii" si "Cismigiu & Company". Foaaarte frumoase carti...
Si "La Medeleni".


6. Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
"Femeia nisipurilor" de Kobo Abe. Deloc nu mi-a placut.


7. Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
"Versetele satanice" si "Pamantul de sub talpile ei" de Rushdie si "Toti oamenii sunt muritori" de Simone de Beauvoir si "Fortareata alba" de Pamuk.


8. Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
Orice de Rushdie sau Pamuk (da, am niste obsesii :)) sau "Magicianul" al lui Fowles sau "De ce fierbe copilul in mamaliga" de Aglaja Veteranyi.


9. Cine crezi că ar trebui să câştige Premiul Nobel pentru Literatură?
Mai e nevoie sa spun? ;) Totusi, sunt multumita ca Pamuk deja a luat premiul, ca eu asa l-am descoperit (cu toate ca mi-a placut parca si mai mult "Cartea neagra" decat "Ma numesc Rosu", dar tot e bine, ca e vorba de el).


10. Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?
"Amurgul templierilor" de Hanny Alders. Dar si "Copiii..." lui Rushdie. Sau "Beatles" de Lars Saabye Christensen.


11. Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un autor, o carte sau un personaj literar.
N-am avut.


12. Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
N-am.


13. Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?
"Toamna patriarhului" de Marquez sau "Zgomotul si furia" de Faulkner. Atata de greu a mers intelesu' si cititu" la cartile asteaaa.... Si nu mi-au placut.
Aa, si din "Pendulul lui Foucault" de Eco, nimic n-am inteles, din cate mi-aduc eu aminte :)


14. Preferi autorii francezi sau ruşi?
Prefer toti autorii. Mai ales cei mai dinspre Orient, de ceva vreme.


15. Shakespeare, Milton sau Chaucer?
N-am citit pe nici unul :(


16. Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
Nimic.


17. Care e romanul tău favorit?
"Magicianul"


18. Scriitorul favorit?
Rushdie, Pamuk, Camus, Balzac, Zola, Fowles, Henry James, Somerset Maugham, Hawthorne, muuulti (cand eram mai mica, Dumas si Zevaco :).


19. Joci ceva?
Macao, Activity (ce intrebare e asta?!)


20. Povestiri scurte, schiţe?
Da.

21. Non-ficţiune?
Rar, dar da.


22. Ce scriitor crezi că este supraevaluat?
Sadoveanu si Jules Verne (ca nu-mi plac si m-au chinuit de numa').


23. Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
"Viata lui Pi" de Yann Martel. Sa ma incurajeze putin, ca poate fi si mai rau decat singur pe o insula pustie :))


24. Şi acum ce citeşti?
"Sanctuarul" de Raymond Khoury.

Ntz!

Ei bine, nu! Pot sa ma straduiesc eu din rasputeri sa-i vad acolo departe pe scena, pe Depeche Mode, ca oricum ei n-o sa fie acolo :))
Mi-a picat fisa (de vreo cateva zile, totusi) ca nu mi-a fost dat sa ii vad si eu in concert. Mai intai nu mai aveam cu cine merge, dupa care am tot tras de oameni sa mearga cu mine, si toti oamenii ziceau ca da, dar cu juma' de gura si tot bombaneau cumva, pentru ca nu tineau neaparat sa vina, nefiind neaparat fani "de venit la concert".
Asa ca dupa ce se hotarase in sfarsit unul din oamenii astia pe care i-am tot batut la cap, sa vina cu mine, atunci nu se mai poateeee. Pai cum de ce? Pai nu mai vine trupa, stai tu linistita, ca tot degeaba. Eu cred ca am adus personal niste ghinion sau ceva, ca asa de-abia asteptam sa merg la concert, chiar si singura, incat s-au anulat 4 concerte acum, cu ocazia asta...
Si tin minte si clipa din care sunt eu fan al astora de la Depeche (nu fan foarte mare, dar indeajuns de fan sa imi doresc sa ii vad in concert). De cand eram mica si am vazut eu la televizor clipul in care un rege (ca doar are coroana evidenta pe cap!) se plimba cu un sezlong dupa el, prin desert, prin paduri, pe pajisti, pe la Polul Nord, peste tot, si la sfarsit se aseaza frumos pe sezlong si e calm si seren. Adica vorbesc de clipul de la "Enjoy the silence". Si de atunci i-am tinut eu minte.
Si in semn de protest, nici nu adaug aici clipul sau orice referire la ei, de pe Iutuuuub :(

Sa dormiiiiim..

Care e treaba cu trezitu' de dimineata? Adica oare toata lumea se simte la fel de incapabila si nepotrivita pentru trezitu' dimineataaaa devreme?
La mine asa-i: simt ca am fata umflata, dar totusi trasa spre parti, adica parca imi intinde cineva pielea, dar totusi ansamblul fetei ramane umflat si se simte ciudat :))
Merg foarte greu si nu vreau sa vorbesc cu nimeni, iar daca cineva vorbeste cu mine, e destul de probabil ca o sa tip la acel cineva. Ma uit urat la oricine (bine, asta se aplica oricum la mine, atunci cand merg pe strada, mi-am dat eu seama...)
In schimb, daca apuc sa dorm pana la 8-8:30 sau chiar 9, atunci e alta viata. Adica da, tot as vrea sa mai dorm, dar nu ma mai simt asa "incomod".
Iar atunci cand tre' sa plec undeva si ma trezesc chiar pe la 4 sau 5 sa prind nu stiu ce tren, atunci sunt atat de aeriana, incat nu pot reactiona la nimic. Nu zic nimic, nu fac nimic, numa' respir. Asta pana pe la 9-10, cand reintru si eu in "program de trait".
E de prisos sa zic ca azi m-am trezit devreme :(

Filme de ajutor pentru suflet

Sunt putine filme care imi plac mult, foarte mult, care raman blocate in mintea mea si din cand in cand, isi mai adauga singure cate o concluzie. Adica imi mai clarifica mie niste lucruri...
Mi-am dat seama ca odata la foarte mult timp, descopar un film asa. Dar dureaza, perioada dintre "descoperiri" e mare si entuziasmul si concentrarea sunt la fel de mari, atunci cand dau iar peste unul :)
Acum simt ca e momentul sa apara din nou.. Au trecut cam 4-5 ani de la ultimul film de care sa ma bucur asa de mult. O parte din filmele "mele" deja descoperite si in permanenta "concluzionare" sunt cele putin povestite mai jos, dar e greu de explicat de ce sunt asa frumoase pentru mine. Spun ele singure, povestesc niste dedesubturi intortocheate si neasteptate ale oamenilor, pe care mi-am descoperit talentul de a le uita, doar pentru a ma mai uita mereu si mereu la ele.

Dincolo

Eu nu pricep de pe ce album REM e "The Great Beyond". Am cautat si tot cautat si e o melodie fantoma, vad...

Doua ganduri

Nu stiu exact ce se intampla si de ce, dar in ultima vreme sunt doua lucruri mai insistente care nu-mi dau pace. Doua ganduri, sa zicem. Cel care m-a lovit primul este ala care imi tot aminteste ce frumos era sa fii la scoala. Adica la facultate, adica pur si simplu sa mergi la cursuri (eu ma ocupam cu chestia asta des :)) si sa dai examene, sa inveti, sa mergi pe teren (facultatea mea avea si aceasta cerinta in lista de "necesitati") si sa nu simti nici unul dintre lucrurile rele. Nici macar sa nu le ghicesti.
Bine, asta stiu de ce se intampla, adica stiu motivul pentru care creierul meu insista sa se concentreze asupra felului astuia de amintiri. Saptamana trecuta am fost zilnic la un curs (exact ca in facultateee) care mi s-a parut foarte interesant (despre formarea Sistemului Solar), si care pe langa ca m-ar fi interesat oricum, era predat de o colega de-a mea de facultate, care acum isi face doctoratul in Franta si care cu asta se ocupa. Si mi-am dat seama ca eu de fapt de multa vreme traiesc in compania si in acelasi aer respirat de oameni foarte destepti, domnule!
M-a facut sa ma simt ca si cum eram iara la cursuri si oricum alte griji n-aveam pe atunci (adica eram asa, foarte boema), plus ca eu sunt foarte mandra de colegii mei de generatie!
In general, ei sunt oameni care imi pot raspunde la intrebari. Mie mi se pare mult mai frumos si mai ajutator sa traiesti cunoscand niste oameni mai destepti decat tine, din motive lesne de inteles. Si daca nu am sti raspunsul la o mare dilema, discutand despre asta, ne straduim si tot il gasim (proces in care nu stiu ce mare contributie am eu, decat ca am ocazia sa pot purta discutii cu cineva care sa ma ajute sa-mi dau seama singura de raspuns).
Pentru mine e flatant si ma bucur ca ii cunosc pe oamenii astia.
Oful meu era, de fapt, ca nu mai suntem studenti, si eu si ei, ca atunci tare frumos era pe lume :)
Si pentru ca eram foarte priceputa la asta: la mers la cursuri, laboratoare, luat notite, "fiit" atenta, lucruri din astea (pe care imi placea sa le fac si acum nu mai am cum sa le fac).
Cel de-al doilea gand din capul meu (intr-adevar, am numai doua ganduri in tot capul, de vreo saptamana:) este ca pe langa ca mi-am dat seama ca sunt om mare acum si nu mai pot merge la cursuri sa fiu studenta, mi-am dat seama si ca o sa mor, la un moment dat. Nu ca n-as fi fost la curent cu asta de ceva vreme, numai ca acum s-a intamplat in decurs de cateva zile sa aflu de mai multi oameni care au murit si care nu aveau 90 ani. Si pe care ii cunosteam, nu indeaproape, dar ii cunosteam. Si care ar mai fi putut trai, poate.
Care au murit din cauze care ar fi putut sa-i ocoleasca. Sentimentul asta pe care il ai cand moare cineva tanar pe care il cunosteai e oarecum un sentiment egoist; suntem tristi pentru ca primul lucru la care ne gandim e ca puteam sa fim noi in locul lor. Dar dupa ce treci peste realizarea, prin senzatia asta meschina, a faptului ca si tu o sa mori intr-o zi, candva, si nu stii exact cand, dupa aceea ramai cu "stiutul". Stii ca oamenii aia nu mai sunt. E greu sa stii..

Nu e dupa voi C gazon vreti :)

Mi-am luat si eu bilet la Depeche Mode, dupa multe dubii, pentru ca nu mai aveam de ales decat gazon C sau tribuna Vip (care oricum nu era o optiune :)), si cu inima indoita, pentru ca avand mii de oameni in fata mea, nu prea mai am sanse sa-l vad pe Dave Gahaaan.
Asa ca sambata am luat totusi bilete la gazon C. Dupa ce doamna de la Diverta imi spusese ca la gazon B au fost suplimentate deja odata biletele, la sfarsitul lui februarie, si nu crede ca se mai suplimenteaza vreodata (bine, ea n-are nici o vina saraca). Dar maaaarti, s-au mai pus in vanzare inca 2000 bilete pentru gazon B.
Asa ca m-am dus frumos sa intreb daca se poate sa platesc diferenta si sa mi le schimbe cu bilete la gazon B, in situatia in care oricum si biletele de la C se vor vinde si ele, toate, in scurt timp (si le putea vinde pe ale mele repede, daca mi le-ar fi schimbat). Mi s-a spus ca se poate, daca le-am cumparat de la acel magazin Diverta. Asa ca foarte surprinsa cum eram, incepusem sa caut biletele in geanta, cand mi-a picat fisa. Le cumparasem din alta parte :(((
Si atunci doamna mi-a spus politicos ca in cazul asta, trebuie sa merg la magazinul Diverta de unde le luasem.
Unde nu au vrut sa imi schimbe biletele, desigur, pentru ca nu le cumparasem in aceeasi zi. Adica daca le cumparam azi si ma intorceam tot azi, era in regula. Dar asa, nu se poate. Si dat fiind ca sambata (cand am achizitionat eu minunatele bilete), nu existau bilete pentru B in vanzare inca, degeaba ma intorceam eu sambata, ca nu as fi avut cu ce sa le schimb.
Deci chiar daca te bucuri de ceva ce crezi ca nu se putea intampla, gandeste-te de doua ori: e posibil chiar sa nu se poata, e chiar probabil.
Da' acuma na, ideea principala si pozitiva e ca am bilet la Depeeeche, deci ceva tot e de bine :)
O sa-mi imbunatatesc puternic vederea, chinuindu-ma sa-i vad acolo departe, pe scena.

Barceloonaaa

De cand am vazut "Vicky Cristina Barcelona", am numai melodia asta in cap.



Filmul este tipic "Woody Allen-istic" si reia tema lui obsesiva, cand toate personajele din film trebe sa fie cu toate personajele din film, dar mie mi-a placut foarte, dar foarte mult, muzica din film, si actorii (adica mai ales Javier Bardem, care se pricepe sa joace excelent, dar in filme care pe mine nu ma ating la coarda sensibila deloc - vezi "No Country For Old Men", unde a fost genial!).
Plus ca eu ma asteptam ca regizorul sa fie Almodovar, ca doar era film cu Penelope Cruz si avea si muzica din asta de suflet, spanioleasca in el, dar ce sa vezi, nici vorba de Almodovar acolo :))
Si ca sa fiu oarecum mai precisa: filmul e in regula, si in orice caz, eu una m-as uita la orice film in care joaca Bardem asta :)

Leapsa muzicala :)

M-am bucurat foarte mult de o leapsa peste care am dat, asa ca o preiau si eu de la Tomata cu scufita (http://www.tomatacuscufita.com/) si o transmit oricui vrea sa se bucure de ea, ca mine :)
Leapsa asta presupune sa fac urmatoarele:
- Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.
- Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.
- Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.
Sunt foarte incantata de mine :) Asadar, numele trupei mele e WAYG, iar primul album al trupei se cheama "Never learn anything from history". Citatul original ii apartine lui George Bernard Shaw si suna asa: "Hegel was right when he said that we learn from history that man can never learn anything from history."
Si ce e cel mai frumos este poza de pe coperta, pe care o puteti vedea la inceput si a carei sursa este: http://www.flickr.com/photos/jela/3333785803/

In salbaticie

Ceea ce nu spune nici pe departe povestea filmului. Pentru ca filmul e format din atat de multe amanunte care au facut viata personajului deosebita, incat numai cuvintele "in salbaticie" sunt prea putin cuprinzatoare...
Filmul se cheama "Into The Wild" si povesteste viata lui Christopher Johnson McCandless, un om care a vrut sa traiasca departe de rautatile, banalitatile, meschinariile si toate micile griji ale oamenilor.
Asa ca dupa terminarea facultatii, si-a inceput calatoria. A trecut prin toata America si in fiecare loc in care a poposit mai mult timp, a intalnit oameni care l-au invatat lucruri.
Si mereu a mers mai departe, lasandu-i in urma pe oamenii care insemnasera realizarea mai multor credinte de viata pentru el. Cu unii dintre ei s-a reintalnit apoi, pe altii nu i-a mai revazut niciodata.
Cred ca este un film despre dorinta simpla a fiecarui om, aflata la radacina tuturor altor dorinte, aceea de a impacheta rucsacu' si de a pleca unde vezi cu ochii. Ca doar cumva ne descurcam noi.
Si e posibil. Am vazut ca se poate sa mergi pe drum tu singur, sa treci rauri si sa traiesti unde sunt numai copaci in jurul tau, sau sa iti pui cortul in mijlocul desertului, e posibil sa te bucuri de sansa de a vorbi cu oamenii pe care ii intalnesti pe parcurs, care iti dau diferite sfaturi, sa fii atat de liber incat sa poti pleca oricand, avandu-i mereu cu tine pe cei care te-au ajutat sau te-au iubit sau te-au intalnit.
E un film atat de frumos in sine, si cu atat mai frumos cu cat povesteste despre un om care a existat. Un om care a facut toate lucrurile astea si care a putut fi fericit in viata lui scurta.
Dar care totusi a ajuns la concluzia ca: "Fericirea exista, dar ea poate fi traita numai cand este impartasita."
O lunga perioada de timp, el a fost singur si fericit. Probabil pentru ca se "alimentase" deja de la oamenii pe care ii intalnise pe drumul lui.
Dar la un moment dat, i s-a epuizat "fericirea alimentata".
Exista si o carte despre el. Se cheama tot "Into The Wild" si este scrisa de Jon Krakauer. Dupa carte, Sean Penn a facut scenariul si a regizat filmul asta minunat.

Punga mea nu e punga ta

Mi-am dat eu seama ca multe dintre lucrurile de care tot povestesc eu aici si ma tot plang sunt despre probleme destul de domestice, asa...
Si cu ceva destul de pragmatic revin si acum: pungile de la Cora nu ma plac, dom'ne.
Prima oara cand am fost la Cora, dupa ce introdusesera ei moda cu pungile cele mari pe care le cumperi odata si mergi dupa aceea asigurat intotdeauna la ei la cumparaturi, ca acum ai punga, deci prima oara dupa aceasta "implementare" relativ benefica pentru mediu, am vrut si eu sa cumpar punga mare si folositoare.
Dar nu se poateee! Pai nu, pentru ca acel casier la care m-am nimerit eu nu avea propriile pungi mari pentru a le pune in vanzare, si a indraznit sa mearga si sa ia cateva de la o casiera alaturata, moment in care s-a declansat furtuna si tipetele isterice ale respectivei colege: "Du-te singur si ia-ti si tu pungi, ca si eu m-am dus!! Ce iei din pungile mele??!"
Asa ca bietul si lenesul om s-a intors la casa lui, a zambit tamp si a spus: "Nu pot sa va dau pungi mari, ca nu ma lasa... Nu vreti mai bine doua pungi mici?"
Eram oricum prea fascinata de interactiunea evident pozitiva si colegiala dintre cei doi, si am zis ok, e in regula.
A doua oara cand am mers la Cora, nu mai aveau pungi mari pe stoc. Deloc. S-au terminat toate.
Alaltaieri, aveau pungi, dar de o singura culoare. Roz. Atat. Numa' ce se vede.
Asa ca am ramas tot fara punga mare si n-o sa ajung niciodata sa salvez planeta in ritmul asta :((

At my most beautiful

Si asa m-am simtit si eu azi, ca parca era primavara...

No tour tonight

Probabil toate trupele pe care mi le doresc eu in Romania s-au vorbit intre ele. Ca am tooot cautat sa vad date de turneu care ar putea posibil sa includa si Romania, dar nu numai ca nu o includ, nici macar nu fac turnee, pentru moment.
Toate trupele astea ale mele :(
Adica REM, Cardigans, Red Hot Chili Peppers, Coldplay (care au turnee, dar in mare parte, pe alte continente). Iar de Cranberries ce sa mai zic, ca am impresia ca ei nici nu mai canta...
Sunt foarte deprimata cu aceasta ocazie.
Ma mai incalzeste putin ca vin Moby, Franz Ferdinand si Killers la Bestfest , si ca pe 13 februarie, Travis au concert la Madrid (la care o prietena de-a mea chiar s-ar fi putut duce, daca imprejurarile erau altele. Asta ma face si pe mine sa ma simt aproapeeee). Pai tot e bine, ca e pe aici, pe continentul asta. (Ca sa nu-mi mai amintesc cum au fost REM la festivalu' de la Sziget de anu' trecut si eu habar n-am avut. In timp util adica, sa-mi pot vinde ce mai am pe acasa ca sa reusesc si eu sa merg :)
Deci ce sa mai zic?... Presupun ca pot merge la concertele lor si cand o sa am o varsta mai respectabila decat cea pe care o am acum, dar nu prea mai am rabdareee! :((

Servetelele de aur (acuuum, si cu balsam!)

Eh, am ajuns sa traiesc si asta! Am indraznit si eu sa imi doresc un pachet de servetele, si in acest scop, sa ma transport chiar pana la usile Mega Image si sa-mi incerc norocul. Stiu ca nu exista gama larga din care pot sa aleg, care exista in alte supermarketuri mai mari, dar nu-mi trecea prin minte ca aici n-o sa gasesc decat cateva, dintre care am facut greseala sa aleg Kleenex.
Stiind ca marca asta a fost mereu printre cele nu atat de ieftine, dar totusi nu-mi imaginam cat costa. Si nici nu puteam sa descopar pretul, pentru ca la Mega Image preturile sunt asezate foarte aiurea, astfel incat pretul pe care il cauti este pe undeva pe acolo, dar nu exact deasupra sau dedesubtul produsului respectiv, ci in zona....
E adevarat ca iti lasa imaginatia sa zburde libera si iti dezvolta partea aia a creierului care se ocupa cu creativitatea, dar pentru mine a fost prea scump acest exercitiu imaginativ.
Servetelele mele, care se gaseau in numar de 8 pachetele in pachetul mare, au costat nici mai mult, nici mai putin de 8,49 lei. Noi. Iar pe bon apar sub numele magic si elegant de "batiste cu balsam".
Pai zi asa, ca mi s-a luat o piatra de pe inimaaaa, daca sunt cu balsam, atuncea da, dom'ne.
Pai cat ma asteptam sa coste, aaaaa???!

Sila

Nu stiu multe amanunte, pentru ca n-am avut rabdarea si inclinatia sa ma uit la stiri mai pe larg, dar stiu indeajuns despre marea vanatoare a "regilor" lumii (sau Europei, ca nu stiu de unde erau toti marii granguri care au fost prezenti) care a avut loc la invitatia lui Tiriac, incat sa ma cam enervez.
Adica e treaba lor (oarecum) ca isi gasesc placerea si vad viata mai roz daca omoara niste mistreti, ceea ce nu e exclusiv treaba lor oricum, dar sa zicem.
Insa sa trebuiasca sa si stim noi, prostimea care ne inghesuim sa respiram si sa traim pe langa ei, sa vedem la stiri timp de trei zile ce s-a mai intamplat la aceasta mareata vanatoare si cati mistreti au mai fost executati intre timp, si ce poze si-au facut milionarii cu gusturi alese, impreuna cu cele mai frumoase dintre animalele pe care le-au omorat, si probabil sa ma mai si bucur pentru ei, atunci simt cum mi se dezvolta rapid un mare dinte impotriva tuturor trivialitatilor de care sunt in stare oamenii pe planeta asta.
Sunt convinsa ca sunt o multime de lucruri care se petrec in lume si care sunt ingrozitoare si cu care n-as fi de acord si as trece prin aceleasi stadii de revolta si indemn la lupta comuna impotriva lor, dar cel putin, nu ajung pana la mine toate atrocitatile astea (altfel nu le pot spune). Adica stiu ca ele exista, dar nu mi se da ocazia sa ma consum pentru fiecare cruzime din lume, pentru ca nu aflu de fiecare in parte si am doar o viziune generala si exterioara a lucrurilor.
Dar cand e vorba mai ales de animale, care pentru mine sunt un punct sensibil si au fost dintotdeauna, mi se aduna laolalta toate imaginile cu animale pe care n-am putut sa le iau si sa le cresc eu (pentru ca nu incapeau la mine acasa), si care sunt cele mai frumoase si mai prietenoase fiinte din lume, atunci sunt total in afara problemei. E mai mult decat ca nu inteleg de ce e nevoie sa te "simti bine" omorand animale. Nu mi-e clar prin cate "hobby-uri" ratate a fost nevoie sa treaca acesti milionari tristi, fara preocupatii si fara gust pentru viata, ca sa decida ca au gasit savoarea care le lipsea si sensul vietii in impuscat mistreti!!!

Rushdie e un poet?

In "Pamantul de sub talpile ei", Rushdie zice asa, printre altele:
"In vecinatatea ei nimic nu mai era ferm. Pamantul tremura si, desigur, fisurile se propagau in ea din crestet pana in talpi, iar fisurile din fapturile omenesti pana la urma se casca, asemenea crapaturilor din pamantul ranit."
E foarte sensibil in cartea asta, foarte uman si fragil, iar mie mi se pare ca-mi explica cum sunt eu.
E uimitor pentru mine cand imi dau seama ca geniul unui scriitor poate merge pana acolo incat intelege si descrie diferitele forme de a fi ale oamenilor, si in acelasi timp ii insumeaza pe toti intr-o mare de suferinte, neimpliniri si copilarii netraite.
Nu ma vad in tot ceea ce sunt personajele lui, dar cred ca felul cum simt ele se intalneste si in afara povestilor lui imaginare.
Mi se pare ca Rushdie e un poet care scrie proza si de asta e genial.