Astazi mi s-a intamplat ceva care m-a facut sa cred (pe buna dreptate) ca am pasit intr-o lume paralela.
Dupa o asteptare de doua saptamani in care trebuia sa primesc niste bani pe card, am decis in ultima instanta sa ma duc si sa intreb forurile superioare ce se intampla cu banii mei si cam in ce perioada a vietii mele se preconizeaza ca o sa ajunga si la mine.
Asa ca, ajunsa in locul din care urma sa plec lamurita si total in tema in legatura cu banii mei ramasi undeva in eter, dupa treceri prin diferite birouri ca sa ajung pana la urma la persoana care chiar imi putea raspunde ceva exact, am ramas uimita. Pozitiv uimita, adica.
In primul rand, uimita de faptul ca in toate birourile alea intermediare, toata lumea mi-a raspuns frumos, calm si cu deferenta peste care nu ma asteptam in veci sa dau, intr-un loc unde de obicei lucreaza oamenii in relatii cu publicul. Deja mi se parea ceva dubios si destul de nelalocul lui, pana cand am ajuns in biroul CEL MARE, in acela pe care il cautam deja si nu stiam cum sa ajung la el.
Acolo, o domnisoara mi-a raspuns cu toate amanuntele intrebarilor mele, mi-a explicat pe indelete ce se intamplase cu banii si m-a linistit ca urmeaza sa intre pe card acum, cand se aranjasera toate lucrurile (care ii impiedicasera sa ajunga la mine mai curand :), dupa care a spus ceva care m-a facut sa ma intreb foarte serios unde ma aflu. Adica in ce tara, mai exact.
Ea a spus: "Imi cer scuze."
Poftim? Ea isi cere scuze mie (care da, le meritam, dar nu ma asteptam niciodata sa le primesc intr-un asa context)???
Pai in momentul ala, chiar daca erau lucruri de comentat si in mod normal, as fi mai avut de spus cate ceva, m-am blocat. Pentru ca aici nu ne aflam intr-un "mod normal", ci destul de extraordinar. Domnisoara respectiva m-a pus in situatia in care i-am zambit, i-am spus ca e in regula, i-am multumit si am iesit consternata pe usa.
Numai mie mi se pare ca ar fi toate lucrurile mult mai usor de rezolvat, daca nu s-ar enerva orice om din orice birou, numai cand te vede ca te apropii sa-l intrebi ceva, obligandu-l in felul asta sa isi faca munca pentru care este platit??!
Pai mi-a mai ars mie sa tip sau sa iau atitudine cand fata aia mi-a vorbit asa de frumos, mi-a explicat totul si la sfarsit si-a mai si cerut scuze?
Nu mi-a mai ars, mi s-a parut indeajuns :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
ce frumos! (nu´s sarcastica;chiar mi se pare un moment frumos. bine ca l-ai consemnat. ca-i rar :))
pai asa ziceam si eu :)
nu e rar, in lumile paralele asta se intampla des
asa-i, dar noi fiind pragmatice si doar dorindu-ne undeva, pe un plan ideal sa scapam din realitate, asa ne-am gandit, ca-i rar.
dar ai dreptate, si cum sper sa pasesc din ce in ce mai des in multe si de toate felurile de lumi paralele, am sa incerc sa ma obisnuiesc cu ele si cu realul lor :)
Trimiteți un comentariu