Jessica Pisica

Pisica mea este foarte importanta, asa ca este bine si revigorant si "binedispunator" pentru toata lumea sa o cunoasca :)
Ea e Jessica Pisica, o doamna respectabila de 11 ani, pisica mea care de vreo saptamana, a inceput sa se uite la televizor, prilej pentru mine sa o urmaresc fascinata, incercand sa reduc orice zgomot la zero, ca sa nu o disturb. Ea fiind concentrata si fascinanta pentru cei fascinati de ea=alias eu.
P.S. Vreau sa ii multumesc, cu prilejul acestui post pisicesc, lui Pamuk motanul , de la care am adoptat si eu pisoiul asta virtual, negru si frumos, torcator si miaunator, care se poate observa in josul paginii.

Istoriile mele

Intotdeauna am fost foarte "in priza", cand vine vorba de istorie. Adica m-a interesat de cand ma stiu, si era o placere pentru mine sa imi dau singura seama de niste "mishculatzii" intre diverse tari sau intre diversi regi si printi si duci, doar pentru ca puteam sa fac legatura intre actele lor anterioare.
Si mai recent, de cand am reusit sa ma dumiresc eu din rasputeri si sa gandesc mai limpede, sunt cateva lucruri care tin de istorie care ma pasioneaza mai mult decat celelalte. Primul lucru ar fi: Ordinul Templierilor, aici incluzandu-l pe Filip cel Frumos (regele Frantei in momentul in care a fost ars ultimul Mare Maestru al ordinului) si fiii lui, iar al doilea lucru ar fi Henric VIII al Angliei, pe care l-am tot studiat eu dinainte sa existe filme si seriale pe tema asta. Si alaturi de el o includ si pe Elisabeta I, care a fost fiica lui.
Ei bine, oamenii astia si tot ce i-a inconjurat ma intereseaza foarte mult. Cine le-a fost dusman (in general, toti fiind rivalii tuturor pe vremurile alea, realitatea fiind destul de "razboinica" si la unii si la ceilalti, chiar daca ii desparte vreo 250-300 ani), cine le-a fost aliat, ca sa castige ce teritoriu s-au luptat cu cine, ce motive au avut sa arda pe rug oameni nevinovati, felul meschin si zgarcit in care se purtau, pentru ca le intrase in sange aroganta si erau convinsi de sangele albastru care le innobila venele lor in exclusivitate, si multe lucruri de felul acesta.
Si vietile triste si goale pe care multi dintre ei le-au trait.
Mi-am amintit de toate astea (nu ca le-as fi uitat vreodata :)), pentru ca am recitit una dintre cartile mele de capatai, si anume "Regii blestemati" de Maurice Druon, care este pe langa un roman, o marturie cat se poate de veridica si in pas cu adevarul despre lucrurile care s-au intamplat, plecand de la abolirea Ordinului Templierilor, in 1314.
Asta mi s-a parut cel mai fascinant: Druon a cercetat pana in maruntaiele istoriei ca sa scrie monumentul asta de carte, si a reusit sa puna cap la cap atat de multe amanunte, incat ti se pare ca n-ai pierdut foarte multe, doar pentru ca n-ai trait atunci, odata cu personajele lui, pentru ca poti oricand sa citesti despre ele, intr-o carte precisa ca insemnarile din timpul unui proces la tribunal si captivanta ca un roman de aventuri.
Plus ca e dovada clara ca nu era chiar floare la ureche sa te descurci pe atunci, chiar rege de-ai fi fost. E o carte care pe mine ma incanta si ma minuneaza si-mi aduce aminte ce frumos era de dadeam la Facultatea de Istorie...

Nu intamplare, ci consecinta

Probabil a devenit o obsesie de-a mea sau nu stiu exact...
Am vazut un film cu care sunt cu totul de acord. Nu imi dau seama de masura in care se pot intampla astfel de lucruri in realitate, dar subiectul filmului nu este oricum atat de rupt de lumea inconjuratoare cum am crede.
Filmul se cheama "The Happening" si este despre cum se razbuna natura pe oameni. Pe scurt.
Adica oamenii incep sa se sinucida pe capete, in momentul in care copacii si plantele in general, incep sa emane o toxina care ii innebuneste si ii face sa se omoare.
In tot "genocidul" asta, animalele nu sunt afectate in nici un fel. Alt fapt de apreciat, din punctul meu de vedere. Si nici nu sunt convinsa ca sunt corect folosite cuvintele "se razbuna" de mai sus.
Copacii nu se razbuna pe oameni, pur si simplu reactioneaza. Pentru ca oricui i se face rau sistematic si agresiv si sufocant, asa cum noi le facem rau lor, se mai si satura la un moment dat.
Asa ca aplica metoda pe care o au ei si care sa duca la disparitia noastra. Mi se pare logic, mi se pare ca o cerem si noi la fel de sistematic si mi se pare ca o meritam.
Nu imi pasa ca oamenii pretind ca taie toti copacii care mai sunt pe Pamant pentru ca asa e in lumea civilizata, trebuie sa construim case, scoli, cladiri in general, in care sa traim ca niste oameni educati, docti si care iubesc natura. Pentru ca toate astea s-au intamplat deja, demult.
Acum e gata, avem cladirile in care sa locuim, in care sa muncim si in care sa invatam, avem toate felurile de constructii de care am putea avea nevoie pentru inca 200 ani de acum incolo.
Deci GATA! Ne putem opri, si intamplator, sa zicem ca intervalul asta de 200 ani e tocmai bun ca sa se poata dezvolta o generatie de alti copaci, niste copaci noi si care nu ne cunosc.
Poate ei ne pot ierta...
Desi n-as conta pe asta.

Raul inrudit cu Stonehenge

Am ajuns pe malul unui rau. E vorba de un rau din judetul Hunedoara, unde am mai fost de mai multe ori, dar unde am avut parte de data asta de doua premiere: una pozitiva, creatoare, binefacatoare din punct de vedere estetic si care pune probleme filozofice legate de viata si valorificarea ei, si una negativa, deprimanta (tot din punct de vedere estetic) si la vederea careia mi se face pielea de gaina si rosie de manie.
In primul caz, este vorba de un batranel, care odata iesit la pensie, a gasit un mod de a-si umple timpul cu un lucru atat de frumos si de simplu si de "implinitor", incat mie nici nu mi-ar fi trecut prin minte. El sta mai toata ziua in zona raului respectiv si aranjeaza pietrele de rau in niste forme si dispuneri asemanatoare cu cele de la Stonehenge. Si pe masura ce mergi pe malul raului, in sus, gasesti tot felul de astfel de aranjamente, mici temple solare ale batranului care si-a gasit propriul fel de a comunica cu cine este mai sus decat noi.
Daca n-as fi auzit in prealabil de el si de micile lui "constructii", mi s-ar fi parut bizar sa merg pe marginea unui rau si sa ma tot intalnesc cu pietre care erau clar asezate de cineva sa stea in toate felurile alea ciudate si care pareau frati mai mici de-ai lui Stonehenge si alte constructii asemanatoare. Dar pentru ca stiam despre ce e vorba, m-am luminat si m-am bucurat cand l-am vazut si pe batranel, odihnindu-se undeva printre copaci, la umbra si intr-o liniste in care se auzea numai raul cum curge.
Ce n-as da ca, daca apuc si eu varsta batranelului, sa am si eu un rau la care sa ma duc si caruia sa-i deretic si aranjez frumos pietrele...





In cel de-al doilea caz (ala care imi declanseaza automat inrosirea pielii de manie si accelerarea pulsului necontrolat), este vorba de gunoaiele care se gaseau pe malurile aceluiasi rau, dar mai jos. Si care aratau ca si cum locul respectiv era exact menit sa fie o groapa de gunoi, nicidecum un rau curat (in rest), si pe malul caruia isi traieste batranetea un om creator, in cautare de liniste.

A fi sau a nu fi...la timp

Ori sunt eu foarte nemultumita si pretentioasa in general, ori ceva e in neregula. Acuma sa zicem ca am acceptat faptul ca de cand eram eu mica si pana acum, am stat sa astept alt metrou care sa ma mai duca doua statii pana acasa, dar acum la Eroilor s-a schimbat situatia: acum cand cobor din metroul care ma aduce lent, plictisit si scarbit de viata din centru, trebuie sa-mi dau si sufletul alergand, urcand si coborand scari, ca sa prind metroul de pe celalalt peron, care de-abia EL este cel care ma va duce acasa.
Am trecut peste asta. M-am gandit ca nu-i bai, fac muschi la picioare, ca astia nu sunt in plus niciodata, si asta e. Plus ca de cand cu sistemul asta, apuc si loc liber sa stau jos, ceea ce e de apreciat.
Dar tot de la implementarea acestui mod de "functionare" eficient al metroului bucurestean, am remarcat inca o schimbare: la Politehnica este inevitabil sa nu se auda urmatoarea fraza: "Metroul stationeaza 3 minute."
Poftiiiiiiiiim? Pai dupa ce ca oricum schimb nu stiu cate metrouri pana ajung unde am treaba ziiilniiiiiic, acum trebuie tot zilniiic sa stau degeaba o gramada asa intre destinatii, numai ca sa plece metroul de care am nevoie cand ajung la Eroilor??!
Mi-am dat seama ca de aia stam; intotdeauna cand ajungem intr-un final fericit acolo, metroul respectiv pe care urma sa-l iau a plecat de 1 minut si 50 secunde.
Si atunci ma intreb: exista o conspiratie impotriva ajungerii mele oriunde la timp? Sau in general, impotriva ajungerii mele ORIUNDE???

Tot in Praga...

Oamenii astia au filmat in orasul meu de vis :)

Orele

Iar au dat "The Hours" la televizor. Si nu ca nu l-as avea pe dvd, dar a trebuit sa ma uit la el si la tv, pana la 2 noaptea :)
E un film atata de intens si de real si de trist si de adevarat si de inecacios si de sincer...incat trebuie sa ma uit la el. De fiecare data am sa ma uit la el.
Iar cand e la televizor, e un pic altfel: parca ma cheama el, el insista din rasputeri sa fiu acolo... Poate s-a obisnuit cu mine.
E un film structurat pe atatea nivele de intelegere si pe atatea "camere" de vizionare a vietii, incat trebuie sa ma inghesui si eu de fiecare data si sa ma straduiesc sa retin, sa preintampin, sa gandesc in avans si sa traiesc si eu pe bune ce se intampla acolo. In felul asta, poate poate ma ocolesc si pe mine toate tristetile care formeaza filmul.
Numa' ca am remarcat ceva important: in calea spre ele (spre tristeti), personajele au trecut (oarecum si efemer) prin fericire...

Fumati acasa!!!

Gata, nu mai sunt rezonabila! Nu mai vreau sa respir fumul altor oameni decat mine, care fumeaza!!!
Pur si simplu. E absurd. Daca imi doream sa ma plimb de ici colo cu un aer interesant si enigmatic, pufaind dintr-o tigara, atunci FUMAM!
Dar eu nu fumez. Si sa zicem ca nu ma lupt inutil cu cei care o fac, din simplul motiv ca mare parte din oamenii pe care ii cunosc fumeaza si eu de multe ori ma aflu impreuna cu ei, atunci cand se intampla asta.
Dar sa ti se termine rabdarea pe scara rulanta de la metrou si sa nu mai rezisti psihic, incat trebuie in acel moment sa-ti aprinzi o tigara,... atunci avem o problema.
Ala e momentul cand instinctiv, iesind dintr-o "calatorie" subterana de cateva zeci de minute, trag aerul poluat (de la sine) in piept. Ca asa simt eu nevoia. Ma "reajustez" cu lumea inconjuratoare, din punctul meu de vedere.
Ei bine, exact atunci simt eu ceva in plus, parca completand cumva noxele care ne circula prin plamani, indiferent daca avem sau nu masini (de altfel, producatoarele acestor noxe).
Deci ceva imi deranjeaza aerul meu obisnuit: respir si niste fum de tigara, cu care sa-mi fie iertat, dar n-am avut timp sa ma obisnuiesc, ca si cu restul lucrurilor nocive pe care le respiram zilnic si "secundic" (daca ma intrebati pe mine).
Si nu e nici macar o problema de pozitionare strategica: fie ca sunt in spatele, fie ca sunt in fata omului care impacientat, isi aprinde tigara pe scara rulanta, tot la mine vine fumul.
Rog pe aceasta cale fumatorii care merg cu mine pe aceeasi scara rulanta sa-mi permita sa respir si eu fericita aerul de Bucuresti cu care am crescut!
Va multumesc anticipat.

Cel mai frumos oras

Care e motorul din spatele unui oras? Adica ce-l face pe el sa fie asa frumos si asa de altfel incat sa-ti doresti si te muti acolo?
Pentru mine asa un oras este (si a fost dintotdeauna) Brasovul. De cand ma stiu.
Am fost zilele trecute din nou prin Brasov, dupa mult timp care trecuse de cand fusesem ultima oara sa ma plimb pe strazile pe care le stiu doar eu. Si la fel de mult am resimtit ca eu acolo vreau sa stau.
E un oras asemanator cu Praga (idealul meu :), doar ca e la o scara mai mica. Deci intruneste cu succes tot ceea ce-mi doreste mie inimioara: cladiri vechi, foarte multe cladiri vechi, munti in jur, aer curat, apa rece si ok de baut la chiuveta (asta nefiind neaparat un criteriu dupa care imi aleg orasul de resedinta :)), strazi si stradute pe care sa te pierzi si sa te regasesti din nou.
Acolo totul e asa cum ar trebui sa fie.
P.S. Unde mai pui ca mi-am cumparat "Amurgul templierilor" de la Brasov, cu ocazia asta? :)

Eu si Uriah Heep :)

De ce am ajuns sa ma mandresc ca m-am retinut discret astazi sa cumpar o carte? (Bine, de fapt trei, dar oricum si daca ma hotaram, probabil cumparam una dintre ele).
Sa ma mandresc in sensul ca ma gandesc: "Foarte cugetat din partea mea, ca banii nu dau pe afara si mai bine o cumpar altadata, ca doar o sa existe pentru ceva vreme, nu se termina stocul de carti care ma intereseaza pe mine atat de repede."
Dar altadata tot atatia bani o sa am. Si m-am descurcat foarte bine cu ei, totusi, asa ca de ce n-as cumpara-o ACUM? Lucrul asta mi s-a revelat cand deja parasisem libraria care gazduia toate aceste carti, dar oricum, e promitator gandul.
Cartea nu e extraordinar de scumpa, se incadreaza in cotele moderne actuale de preturi pentru carti, ca mai toate au standarde mai ridicate acum. Si la urma urmei, sunt carti dom'ne; daca tot sunt taiati copaci (nu am trecut peste ce am scris in ultimul post :)), atunci sa platim pentru asta. Asa ca maine am sa o cumpar.
Cartea se cheama "Amurgul templierilor" de Hanny Alders si ar face bine sa fie faina asa cum o cred eu (in mare parte, istorica; doar de aia sunt fan "Regii blestemati", daca e in acelasi limbaj si are acelasi nivel de respectare a realitatii istorice, atunci e pentru mine).
Celelalte doua carti pe care mi le doream de acolo sunt: "Pamantul de sub talpile ei" de Rushdie si "Zapada" de Pamuk. Asta in caz ca vrea cineva sa-mi faca o surpriza :)))

Sunt poetica au ba?

Mi-am dat seama ce increngatura melancolica si sentimentala reprezinta creierul meu. Sau cel putin acea parte creierului care se ocupa oarecum de sentimente (daca exista asa ceva).
Acum ceva vreme, am vazut un film care mi-a placut pentru ca facea parte din categoria aia de filme care ma "obliga" ulterior vizionarii lui, sa ma tot gandesc si sa gasesc semnificatii care de fapt erau evidente. E un film care are lucruri de spus pe mai multe nivele, astfel incat e greu de inteles si de placut, pana nu te prinzi de tot ce vrea el sa spuna.
Filmul se cheama "It's All About Love" si e cam din 2003, parca. Daca m-as fi luat dupa inceputul lui, as fi fost sigura ca nu-mi place, pentru ca actiunea se petrece in anul 2041, sau asa ceva. Iar mie nu-mi plac filmele astea futuriste si oarecum fantastice, in care presupunem si visam cam cum o sa se petreaca lucrurile in viitor (eventual plangandu-ne de mila, pe buna dreptate). Dar mi-a placut mult (totusi, nu atat de mult ca "Gattaca", daca tot veni vorba de filme de genul asta).
Si am reusit eu singura sa fac o analogie in capul meu. Primul lucru care este absolut rupt de realitatea actuala, si ea rece si absenta de felul ei, este faptul ca pe strazi exista oameni morti. Pe strazi, la metrou, oriunde te duci, in orice loc public sau nu. Oamenii ramasi in viata s-au obisnuit deja cu ei si nimeni nu ramane cat de putin impresionat de asta; si in film, se stie si foarte clar de ce mor oamenii si intr-un fel, acelasi motiv este cel care ii sustine pe oameni in nepasarea si calmul lor notoriu.
Oamenii morti de peste tot au murit de tristete. Au murit pentru ca inima lor nu mai suporta... nimic.
Si mi-am dat seama ca exista si in zilele noastre asa ceva. Numai ca nu sunt oameni, ci sunt copaci. Sunt copaci morti peste tot, copaci taiati de oameni sau copaci trasniti in timpul furtunilor, copaci care au murit si care nu produc vreo zvacnire de tampla sau vreo parere de rau nimanui.
In zilele noastre si in realitatea noastra, copacii sunt oamenii morti din film.

Hateg (partea 2008)

Am fost din nou in Hateg, ca in fiecare an. Si am ajuns si pe la Densus, un loc care imi face foarte bine de fiecare data cand il vad, si in general, am tot colindat zona in lung si in lat.
Am pus si aici cateva poze.

Yahoo vrea sa fie singur!

Care e treaba cu Yahoo? Si daca tot exista, atunci n-ar trebui sa si functioneze???
Ca doar nu-i cer sa-mi prepare cartofi prajiti si copane de pui sau sa-mi faca manichiura frantuzeasca, situatii in care as intelege incapacitatea lui de a lucra eficient, doar incerc sa intru si eu ca omu' pe mail.
Al meeeeuuuu, pe mailul meu, caruia eu i-am dat numele si tot eu i-am pus si parola. Despre care acum imi apare acolo scris ca nu e buna, dom'ne...Cica sa ma mai gandesc, poate imi dau seama care o fi parola buna, ca asta pe care am stabilit-o eu nu mai e asa de "functionabila", dintr-o data.....
Si culmea e ca nici macar atunci cand recurg la masura extrema pentru mine, si anume aceea de a schimba parola, cand ajung pe pagina respectiva, imi spune Yahoo-ul cu tot atat de multa nonsalanta ca ce ii raspund eu acolo, adica numele si data mea de nastere, nu sunt corecte, ele necorespunzand cu ce date i-am furnizat eu in momentul inscrierii pe Yahoo (nu m-as mai fi inscris!).
Pai cum sa nu fie corecte, oamenii lui Dumnezeu, ca doar la fel ma chema si atunci, si de nascut odata m-am nascut!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Si m-am gandit ce m-am gandit, timp in care mi-au trecut nenumarate motive si cauze si scuze si probleme prin cap, si am ajuns la o concluzie: nu cred ca Yahoo e rasist sau exclusivist dintr-o data, sau orice de genul asta, de nu ma mai primeste in casuta mea de mail.
El e pur si simplu inadaptat social! Nu-i plac oamenii si pace. De ce e el obligat sa interactioneze intr-un mod pozitiv si ajutator cu atatea milioane de oameni?
Nu dom'ne, gata. Lui nu-i plac oamenii. Asa ca sa ne descurcam singuri.
Dar eu ce vina am, pana la urma?

Manicsiiii !! :)

Siiiiiiiiii..... am fost si la Manic Street Preachers! A fost al doilea cel mai frumos concert la care am fost vreodata, dupa Muse :)
A durat putin de tot, cel putin eu asa am simtit, dar a inceput mult mai devreme decat era programat, asa ca am prins si eu un concert pe zi, tot o premiera pentru mine. Unde pui ca au iesit si pozele mai faine. Au cantat asa frumos dar asa de putin, ca mai aveam nu stiu cate piese de "solicitat", daca ma intrebau si pe mine :( N-au cantat "Indian Summer" si "Tsunami", dar au cantat "Send Away The Tigers" si "Your Love Alone Is Not Enough" (chiar si fara Nina de la Cardigans :)
Am reusit sa stau destul de in fata, ca sa-i vad cat mai bine, plus ca Nicky Wire e inalt de felul lui, deci la concertul asta am observat si eu mai amplu ce se intampla pe scena. Ma bucur sa remarc ca am din ce in ce mai des sansa sa vad trupe de suflet de ale mele la noi aici in Romania. Si sa le fac cu mana din multime, zambind malefic, multumita ca m-au vazut (asa sunt eu convinsa, nu e neaparat adevarat :)
Foarte frumos au cantat si mi-a placut mult si microfonul decorat cu pufisori al lui Nicky Wire, fiind un punct important de reper pentru mine pentru facut poze ;) Si daca trece cineva care a fost la concertul lui Alanis cu privirea pe aici, il rog sa-mi spuna si mie daca a cantat "So Pure", pentru ca n-am ajuns si eu vineri la concert, cum era planul, si pentru ca asta e melodia mea preferataaa de la ea. Tare as vrea sa aud cum a fost de la cineva care chiar fost acolo.
Si pe langa ca am ratat-o pe Alanis, am mai gasit un motiv de deprimare: Manics astia au concert in cadrul unul festival din Irlanda, saptamana viitoare, unde o sa cante si REM :(((
Si tot ieri am vazut si Nouvelle Vague, pe care i-am descoperit si eu acum vreo luna si i-am tot ascultat de atunci, si m-am bucurat ca am avut ocazia sa-i vad in concert atat de curand.
Faina ziua de ieri de la Bestfest :)

Stingeti lumina! / Unde e galbenul de altadata?

Am doua intrebari...destul de problematice, zic eu.
In primul rand, care e treaba cu lumina de la mine din bloc?? De pe holul blocului, adica (sau cum s-o zice la spatiul ala comun dintre etaje).
Ce nu inteleg eu nici sa ma pici cu ceara este de ce sta lumina aia aprinsa in timpul zileeeeeiiiiii?
Va rog sa-mi explice cineva! Si asta demult, nu numai acum cand e vara si e deja lumina afara pana la 9 seara. Acum, pentru ca e mai recent momentul, pot spune ca lumina este aprinsa de pe la ora 5-6 dupa-amiaza, cam asa.
DEGEABA!!
Eu sunt una dintre persoanele (asta pentru ca imi place mie sa cred ca sunt mai multe, ca probabil oricum sunt numai eeeu, ca o batrana nebuna care n-are alta treaba) care merge sistematic jos la parter (numai acolo exista intrerupator pentru absolut toate etajele posibile), ca sa stinga dom'ne lumina.
Si o fi amuzant, n-am idee, dar eu am un motiv foarte bine intemeiat ca sa ma enervez oarecum in aceasta situatie: am citit destule articole si am vazut suficiente documentare ca sa stiu ca si lucrul asta dauneaza planetei si largeste pe zi ce trece golul din stratul de ozon!! Pe mine lucrul asta chiar ma intereseaza, chiar daca o sa am norocul sa mor inainte de sfarsitul lumii (nefiind nici el foarte departe)...
Ce-i asa de greu sa NU apesi butonul ala doar asa din inertie, cand vezi foarte clar in jurul tau si nu exista sanse sa te impiedici si sa suferi cine stie ce accidente tragice (caz in care imi asum actul meu si sunt pasibila la actionarea in justitie :))
Dar pana atunci, atata timp cat e lumina afara, se poate sa nu mai aprindem inutil luminileee?
A doua dilema care mi-a mai gadilat o circumvolutiune a creierului este: de ce se poarta atat de mult galbenul in vara asta?
Ma refer la galbenul ala tipator, cauzator de dureri ale ochilor, care mai tot timpul este atat de ocupat sa fie asortat el intre el, incat nu mai e asortat cu nimic altceva.
Si care este omniprezent in special la haine care sunt ele insele "tipatoare", chiar si fara ajutorul galbenului.
E foarte dubioasa treaba. Nu pricep ce are galbenul ala normal de nu-l poarta nimeni atat de des, galbenul ala pal si care nu apare ca nuanta singulara in toata tinuta doamnelor (adica la pantofi/shlapi, gentutza, fustitza, bluzitza).
Era frumos galbenul ala, mi-e dor de el..