In primul caz, este vorba de un batranel, care odata iesit la pensie, a gasit un mod de a-si umple timpul cu un lucru atat de frumos si de simplu si de "implinitor", incat mie nici nu mi-ar fi trecut prin minte. El sta mai toata ziua in zona raului respectiv si aranjeaza pietrele de rau in niste forme si dispuneri asemanatoare cu cele de la Stonehenge. Si pe masura ce mergi pe malul raului, in sus, gasesti tot felul de astfel de aranjamente, mici temple solare ale batranului care si-a gasit propriul fel de a comunica cu cine este mai sus decat noi.
Daca n-as fi auzit in prealabil de el si de micile lui "constructii", mi s-ar fi parut bizar sa merg pe marginea unui rau si sa ma tot intalnesc cu pietre care erau clar asezate de cineva sa stea in toate felurile alea ciudate si care pareau frati mai mici de-ai lui Stonehenge si alte constructii asemanatoare. Dar pentru ca stiam despre ce e vorba, m-am luminat si m-am bucurat cand l-am vazut si pe batranel, odihnindu-se undeva printre copaci, la umbra si intr-o liniste in care se auzea numai raul cum curge.
Ce n-as da ca, daca apuc si eu varsta batranelului, sa am si eu un rau la care sa ma duc si caruia sa-i deretic si aranjez frumos pietrele...
In cel de-al doilea caz (ala care imi declanseaza automat inrosirea pielii de manie si accelerarea pulsului necontrolat), este vorba de gunoaiele care se gaseau pe malurile aceluiasi rau, dar mai jos. Si care aratau ca si cum locul respectiv era exact menit sa fie o groapa de gunoi, nicidecum un rau curat (in rest), si pe malul caruia isi traieste batranetea un om creator, in cautare de liniste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu