Sunt cativa oameni care conteaza pentru mine si pentru omul care sunt acum. Adica oameni care m-au format, ca sa zic asa.
Si ma refer la felul ala de oameni pe care nu-i cunosti personal niciodata, dar de la care simti ca ai invatat multe lucruri, care la tine au prins imediat, fiind pe aceeasi lungime de unda.
Adica oamenii pe care i-ai citit, sau a caror muzica ai ascultat, sau pe care i-ai studiat cumva, pentru ca erau importanti in vreun fel pentru tine. Oamenii astia pentru mine sunt intangibili. In sensul ca ma enervez cu riscul sa ma fac rosie cu mici pete, daca cineva incearca sa-i discrediteze in fata mea.
Pentru ca pentru mine, ei sunt cei mai sus. Mi-as dori sa fiu la fel de desteapta ca ei, sau la fel de priceputa si pasionata de un singur lucru, astfel incat sa intrec orice performanta anterioara in domeniul respectiv.
Sunt oameni care au avut dezvoltata excesiv jumatatea dreapta a creierului, adica cea responsabila cu actele artistice, si nu cu cele logice sau rationale.
Dintre ei fac parte Paganini, Zola, Klimt, Fowles, Rushdie, Druon, Balzac, Ceaikovski, Pamuk, Pollock, si pentru ca atunci cand eram mica, ai mei ma duceau la tot felul de piese de teatru minunate pentru copii, aici se mai incadreaza si Anda Calugareanu, Adrian Titieni, Traian Stanescu, Marin Moraru, Radu Gheorghe (de la care am primit si bagheta cu care dirijase spectacolul, dupa ce, acoperita total de emotii, i-am oferit flori, la final).
Sunt niste lucruri legate de anumiti oameni, care nu se uita. Depinde ce fel de lucruri se dovedesc ele a fi, in functie de fiecare poveste prin care se strecoara viata fiecarui om (impresionat de cei care locuiesc la alt nivel si al caror rol este sa umple vieti).
Iar cand cresti mare, iti tot dai seama si recunosti in ceea ce ti se intampla, lucrurile frumoase pe care le-ai citit, le-ai ascultat, le-ai vazut, le-ai invatat datorita lor.
Viata mea de pana acum ar fi fost relativ deloc palpitanta si lipsita de un miez moale, palpabil si durabil, daca n-ar fi fost ei.
Si mi-am adus aminte de asta ascultand astazi niste Paganini. Pentru ca m-a facut sa-mi dau seama ca daca as fi continuat sa cant la vioara, poate as fi reusit sa interpretez pe cat de frumos a compus el, macar o parte din partiturile sale...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Ce ai ascultat de Paganini, ca e important.
am ascultat o gramada, cel mai mult imi plac concertele pentru vioara, ca alea ma ung pe suflet :)
Campanella e cel mai frumos...
Eu prefer concertul numarul 1, Campanellei, dar asculta si numarul 3 care nu e popular in Romania, iar sonatele pentru vioara si chitara sunt un deliciu
da, le stiu si sunt foarte frumoase.
pentru mine, toate sunt populare, dar imi place Campanella mai mult pentru ca mi se pare ca n-are parti triste deloc, e toata numai veselie.
si alergare si agitatie si rasuflare pierduta.
dar in multe alte compozitii de ale lui, sunt multe fragmente triste, si se trece de la una la alta foarte fain.
aici e totul "râzăreţ" (am folosit pana si diacritice acum :))
si pentru mine e putin surprinzator ca muzica lui e de multe ori asa cristalina si vesela, pentru ca el a fost un om chinuit..
daca n-ai citit, e faina cartea "Defaimarea lui Paganini" de Vinogradov.
cum sa n-o fi citit daca Paganinni e compozitorul meu preferat 9la mare lupta cu Tarega si Vangelis)
pai ma gandeam eu :)
de aia am si zis "daca".
Trimiteți un comentariu