Am fost pentru prima oara la Carturesti. Asta pentru ca eu am crezut ca, dupa cum se vede de afara ca e de frumos, probabil totul acolo e foarte scump si poate ma obliga oamenii aia sa stau acolo sa beau ceai (care o fi si el scump, desigur), asa ca mai bine nu ma complic si stau linistita acasa.
Dar cum am primit de la mos un voucher (despre care am aflat ce e cam acum jumatate de an :)) de sa ma duc sa-mi cumpar eu de el ce vreau de acolo, m-am dus cat ai zice peste, si tare bine am facut. Ca am ramas fermecata, vreau eeeu sa cumpar magazinul ala cu tot ce are el inauntru si eventual sa-l inchid (cu mine acolo), ca sa pot ramane tihnita sa beau tot ceaiul ala in timp ce citesc toate cartile care se gasesc la Carturesti. Si vorba aia, nu sunt putine.
Adica dupa ce ca au vreo trei etaje, pozitionate foarte frumos si in toate partile, mai au si nu stiu cate incaperi la fiecare etaj, in care sunt de gasit diferite minunatii :)
Dupa ce am trecut mult prea pasager prin toate incaperile, mi-am ales intr-un final patru carti, dintre care am renuntat la una, pentru ca m-am gandit ca o sa urmeze destul de repede sa o cumpar si pe ea si pe inca o carte pe care mi-o doream, deci am ramas la trei carti, la final.
Sunt importanta si am voucher, dar daca as cumpara toate cartile, n-as mai putea simti bucuria aia datile viitoare cand vreau sa ma intorc la Carturesti :)
Si cartile cumparate sunt: "Pamantul de sub talpile ei" de Rushdie (pe care o vanez demult, iar acum am gasit-o si cu o reducere foarte mare fata de alte librarii unde am mai vizitat-o de nenumarate ori), cu care acum ma pot numi posesoarea fericita a tuturor cartilor de Rushdie aparute la noi, "Surorile Boleyn" de Phillipa Gregory, pe care mi-o doream de cand am auzit de existenta ei (:), si "Enigma cavalerilor templieri - Istorie si legaturi mistice" de Marilyn Hopkins, o carte care arata ca un fel de enciclopedie si care vine sa ma sprijine (impreuna cu cea mentionata anterior) in vechile mele obsesii in legatura cu templierii, respectiv cu Henry VIII.
Asa ca sunt foarte incantata de cartile mele si mai lasati-ma in pace, ca ma duc sa citesc :)))
Later edit: nu ma pot numi deloc fericita posesoare a tuturor cartilor de Rushdie aparute la noi, pentru ca azi tocmai ce m-am pomenit descoperind "Patrii imaginare" (care nu e roman, e un fel de interviu atotcuprinzator cu el, despre diversi scriitori si diverse probleme), si dupa ce am cautat pe internet, am inteles, oarecum impacata cu situatia mea de "neposesoare" atotputernica, ca imi lipsesc si "Dincolo de limite" si "Orient, Occident", si ele aparute deja la noi :(...
miercuri, 17 decembrie 2008
sâmbătă, 13 decembrie 2008
Probleme domestice
Dom'ne, cred ca vorbim limbi diferite. Eu si oamenii care fumeaza in locuri mici si inchise, adica.
Si pe langa lucrul asta, probabil ca ei nici nu citesc vreodata ce tot insirui eu aicea pe blog, dovada ca nu sunt la curent cu demersul meu anterior cu privire la fumatul pe scara rulanta :))
De aceea ma gandesc ca a fost posibil sa intru in liftul de la mine din bloc si sa ma inec instantaneu.
Nici nu stiu ce sa mai zic, mi se pare logic si la mintea cocosului ca in primul rand e un semn de grosolanie fata de ceilalti oameni care merg cu liftul ala. In alea maxim 10-15 secunde in care ajungi pana la etajul cel mai de sus, sa zicem (la mine in bloc, 10), cred ca e mult mai palpitant mai bine sa te gandesti ce frumos o sa fie cand ajungi acasa si o sa poti in sfarsit sa iti aprinzi o tigara, adica eu as fi mult mai incantata de sentimentul de anticipatie si m-as concentra asupra lui. Ca doar n-o fi foc.
Si in momentul cand ma inec din aceasta cauza exterioara mie, asa imi vine sa pornesc pe urma celui care a transformat liftul in salon de asteptare pentru fumatori, incat nu ma mai opreste decat faptul ca n-am nici o pista...
Adica omul ala a coborat din lift de suficient de mult timp incat sa se fi indepartat de bloc sau sa fi intrat intr-unul dintre apartamente, si de suficient de putin timp incat fumul pe care l-a lasat in urma sa nu se fi pierdut inca in neant. Deci n-am nici o sansa.
Poate ma mobilizez si pun un afis in lift pe care sa scrie: "Acesta este un lift care va duce atat de repede la orice etaj, incat nici macar nu e nevoie sa va aprindeti o tigara!" Si daca tot sunt la capitolul asta, pun si afisul la parter, langa intrerupator (pe care mi-l doream demult acolo) pe care sa scrie: "Nu aprindeti lumina in bloc cat e zi afara!".
Ca eu am multe probleme :)
Si pe langa lucrul asta, probabil ca ei nici nu citesc vreodata ce tot insirui eu aicea pe blog, dovada ca nu sunt la curent cu demersul meu anterior cu privire la fumatul pe scara rulanta :))
De aceea ma gandesc ca a fost posibil sa intru in liftul de la mine din bloc si sa ma inec instantaneu.
Nici nu stiu ce sa mai zic, mi se pare logic si la mintea cocosului ca in primul rand e un semn de grosolanie fata de ceilalti oameni care merg cu liftul ala. In alea maxim 10-15 secunde in care ajungi pana la etajul cel mai de sus, sa zicem (la mine in bloc, 10), cred ca e mult mai palpitant mai bine sa te gandesti ce frumos o sa fie cand ajungi acasa si o sa poti in sfarsit sa iti aprinzi o tigara, adica eu as fi mult mai incantata de sentimentul de anticipatie si m-as concentra asupra lui. Ca doar n-o fi foc.
Si in momentul cand ma inec din aceasta cauza exterioara mie, asa imi vine sa pornesc pe urma celui care a transformat liftul in salon de asteptare pentru fumatori, incat nu ma mai opreste decat faptul ca n-am nici o pista...
Adica omul ala a coborat din lift de suficient de mult timp incat sa se fi indepartat de bloc sau sa fi intrat intr-unul dintre apartamente, si de suficient de putin timp incat fumul pe care l-a lasat in urma sa nu se fi pierdut inca in neant. Deci n-am nici o sansa.
Poate ma mobilizez si pun un afis in lift pe care sa scrie: "Acesta este un lift care va duce atat de repede la orice etaj, incat nici macar nu e nevoie sa va aprindeti o tigara!" Si daca tot sunt la capitolul asta, pun si afisul la parter, langa intrerupator (pe care mi-l doream demult acolo) pe care sa scrie: "Nu aprindeti lumina in bloc cat e zi afara!".
Ca eu am multe probleme :)
sâmbătă, 6 decembrie 2008
Imnul american in plina glorie
Nu prea vreau eu sa pun multe clipuri p-aici, dar asta chiar ma obsedeaza, asa ca aranjez blogul de fata cu secventa cu pricina :))
vineri, 5 decembrie 2008
Trachimbrod
Uooof, am vazut un film asa de frumoos!! Se cheama "Everything is Illuminated" (e un film din 2005, deci pacat ca nu l-am vazut mai demult) si in primul rand i-am observat muzica. Care e muzica gen Kusturica si e foarte in acord cu ce se intampla in film.
Mare parte din film e formata din muzica, pe masura ce personajele merg cu un trabant bleu in cautarea unui sat care nu mai exista.
E un film care in prima jumatate a lui m-a facut sa rad si sa ma simt destul de acasa (actiunea se petrece in Ucraina), dupa care a devenit o poveste trista, care isi cauta finalul si care rezoneaza dintr-o alta, petrecuta in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Iar spre final, vietile pe care mi-as fi dorit sa le vad zambind, au zambit si s-au gasit acolo unde trebuiau sa fie.
Daca ar fi sa-mi aleg un moment preferat din tot filmul, (gandindu-ma ca as vrea sa mi-l amintesc ca pe un film vesel, ca asa si vreau ;), atunci momentul meu de maxim ras ar fi cel in care, dupa oprirea trenului in gara, evreului american sosit in Ucraina (in cautarea unor lucruri prea complicate ca sa le explic eu aici) i se canta imnul Statelor Unite, de catre cei care il asteptau. Cantatul producandu-se in acelasi stil mentionat mai sus :))
Ala a marcat pentru mine punctul umoristico-ironistic culminant al filmului, ca sa zic asa. Ca sa nu mai zic de Sammy Davis Jr. Jr., care este cainele filmului si care e "dement", dupa cum il descriu chiar stapanii lui, dar care mie mi s-a parut ca pana la urma da dovada de mai mult decat un strop de sensibilitate.
Foarte fain film.
Aa, si pasajul de final al filmului este edificator pentru a intelege mai cu precizie decat banuiam eu de ce "totul este iluminat"...
Iar Trachimbrod este satul care nu mai exista.
miercuri, 3 decembrie 2008
Hîc! Eu cu cine votez?!
Intre timp, mi-a mai trecut. Dar m-am intristat de tot cu alegerile astea.
Adica eu chiar fiind asa cum sunt, plina de zel si prezenta la orice votare, pentru oricat de mic scop se face ea, eu sunt acolo sa votez pentru ca asa trebuie si vreau sa-mi marchez optiunea intr-un fel, deci asa cum ma manifest eu, plina de simt civic, cred ca voi inceta sa ma mai comport ca atare.
Pai orice fac, tot aia ies dom'ne. Eu merg si votez acolo cu optimism si cu speranta ca macar pana cand mor eu, o sa fie altfel la noi aicea in Romania (eventual sa fie intr-un fel care sa-mi reverbereze in cap senzatia ca sunt altundeva, asa cum povesteam mai demult ca mi se intampla in momentul cand pasesc in alta tara). Dar nuuu, nici gand de asa ceva.
Oricat de multi mi se par mie oamenii care vor vota ca mine, deci alimentandu-mi optimismul si increderea ca nu sunt singura, nu am rezolvat nimic!
Nici eu si nici toti oamenii aia.
Am trecut peste nostalgia absentei taranistilor, cu care imi doresc eu de fapt sa votez, adica am incercat sa nu ma mai gandesc ca de data asta, la alegerile de duminica, nici macar nu s-au aflat pe liste cu vreun candidat. Si totusi, stiind asta, am mers la vot, pentru ca m-am gandit bine si mi se parea ca totusi pot gasi cu cine sa votez si sa nu-mi para rau.
Dar nici asa n-am reusit sa intorc situatia catre punctul meu de vedere. Au luat si liberalii procente bune, dar nu se afla intre primele doua partide votate de popor.
Si e destul de frustrant cand mergi sa votezi cu sentimentul ca o sa poti face ceva catre bine, prin simplul tau gest, dar descoperi ulterior ca si cu tine, si fara tine, mare diferenta nu era...
Pe de alta parte, daca nu m-as fi dus, nu m-as fi simtit eu bine cu mine insami.
Asa ca nu stiu ce o sa fac data viitoare cand se voteaza, dar am impresia ca data viitoare se voteaza chiar presedintele acestei mirobolante tari, deci ma indoiesc ca am sa ratez ocazia :)
Adica eu chiar fiind asa cum sunt, plina de zel si prezenta la orice votare, pentru oricat de mic scop se face ea, eu sunt acolo sa votez pentru ca asa trebuie si vreau sa-mi marchez optiunea intr-un fel, deci asa cum ma manifest eu, plina de simt civic, cred ca voi inceta sa ma mai comport ca atare.
Pai orice fac, tot aia ies dom'ne. Eu merg si votez acolo cu optimism si cu speranta ca macar pana cand mor eu, o sa fie altfel la noi aicea in Romania (eventual sa fie intr-un fel care sa-mi reverbereze in cap senzatia ca sunt altundeva, asa cum povesteam mai demult ca mi se intampla in momentul cand pasesc in alta tara). Dar nuuu, nici gand de asa ceva.
Oricat de multi mi se par mie oamenii care vor vota ca mine, deci alimentandu-mi optimismul si increderea ca nu sunt singura, nu am rezolvat nimic!
Nici eu si nici toti oamenii aia.
Am trecut peste nostalgia absentei taranistilor, cu care imi doresc eu de fapt sa votez, adica am incercat sa nu ma mai gandesc ca de data asta, la alegerile de duminica, nici macar nu s-au aflat pe liste cu vreun candidat. Si totusi, stiind asta, am mers la vot, pentru ca m-am gandit bine si mi se parea ca totusi pot gasi cu cine sa votez si sa nu-mi para rau.
Dar nici asa n-am reusit sa intorc situatia catre punctul meu de vedere. Au luat si liberalii procente bune, dar nu se afla intre primele doua partide votate de popor.
Si e destul de frustrant cand mergi sa votezi cu sentimentul ca o sa poti face ceva catre bine, prin simplul tau gest, dar descoperi ulterior ca si cu tine, si fara tine, mare diferenta nu era...
Pe de alta parte, daca nu m-as fi dus, nu m-as fi simtit eu bine cu mine insami.
Asa ca nu stiu ce o sa fac data viitoare cand se voteaza, dar am impresia ca data viitoare se voteaza chiar presedintele acestei mirobolante tari, deci ma indoiesc ca am sa ratez ocazia :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
