A fi sau a nu fi...la timp

Ori sunt eu foarte nemultumita si pretentioasa in general, ori ceva e in neregula. Acuma sa zicem ca am acceptat faptul ca de cand eram eu mica si pana acum, am stat sa astept alt metrou care sa ma mai duca doua statii pana acasa, dar acum la Eroilor s-a schimbat situatia: acum cand cobor din metroul care ma aduce lent, plictisit si scarbit de viata din centru, trebuie sa-mi dau si sufletul alergand, urcand si coborand scari, ca sa prind metroul de pe celalalt peron, care de-abia EL este cel care ma va duce acasa.
Am trecut peste asta. M-am gandit ca nu-i bai, fac muschi la picioare, ca astia nu sunt in plus niciodata, si asta e. Plus ca de cand cu sistemul asta, apuc si loc liber sa stau jos, ceea ce e de apreciat.
Dar tot de la implementarea acestui mod de "functionare" eficient al metroului bucurestean, am remarcat inca o schimbare: la Politehnica este inevitabil sa nu se auda urmatoarea fraza: "Metroul stationeaza 3 minute."
Poftiiiiiiiiim? Pai dupa ce ca oricum schimb nu stiu cate metrouri pana ajung unde am treaba ziiilniiiiiic, acum trebuie tot zilniiic sa stau degeaba o gramada asa intre destinatii, numai ca sa plece metroul de care am nevoie cand ajung la Eroilor??!
Mi-am dat seama ca de aia stam; intotdeauna cand ajungem intr-un final fericit acolo, metroul respectiv pe care urma sa-l iau a plecat de 1 minut si 50 secunde.
Si atunci ma intreb: exista o conspiratie impotriva ajungerii mele oriunde la timp? Sau in general, impotriva ajungerii mele ORIUNDE???

Tot in Praga...

Oamenii astia au filmat in orasul meu de vis :)

Orele

Iar au dat "The Hours" la televizor. Si nu ca nu l-as avea pe dvd, dar a trebuit sa ma uit la el si la tv, pana la 2 noaptea :)
E un film atata de intens si de real si de trist si de adevarat si de inecacios si de sincer...incat trebuie sa ma uit la el. De fiecare data am sa ma uit la el.
Iar cand e la televizor, e un pic altfel: parca ma cheama el, el insista din rasputeri sa fiu acolo... Poate s-a obisnuit cu mine.
E un film structurat pe atatea nivele de intelegere si pe atatea "camere" de vizionare a vietii, incat trebuie sa ma inghesui si eu de fiecare data si sa ma straduiesc sa retin, sa preintampin, sa gandesc in avans si sa traiesc si eu pe bune ce se intampla acolo. In felul asta, poate poate ma ocolesc si pe mine toate tristetile care formeaza filmul.
Numa' ca am remarcat ceva important: in calea spre ele (spre tristeti), personajele au trecut (oarecum si efemer) prin fericire...

Fumati acasa!!!

Gata, nu mai sunt rezonabila! Nu mai vreau sa respir fumul altor oameni decat mine, care fumeaza!!!
Pur si simplu. E absurd. Daca imi doream sa ma plimb de ici colo cu un aer interesant si enigmatic, pufaind dintr-o tigara, atunci FUMAM!
Dar eu nu fumez. Si sa zicem ca nu ma lupt inutil cu cei care o fac, din simplul motiv ca mare parte din oamenii pe care ii cunosc fumeaza si eu de multe ori ma aflu impreuna cu ei, atunci cand se intampla asta.
Dar sa ti se termine rabdarea pe scara rulanta de la metrou si sa nu mai rezisti psihic, incat trebuie in acel moment sa-ti aprinzi o tigara,... atunci avem o problema.
Ala e momentul cand instinctiv, iesind dintr-o "calatorie" subterana de cateva zeci de minute, trag aerul poluat (de la sine) in piept. Ca asa simt eu nevoia. Ma "reajustez" cu lumea inconjuratoare, din punctul meu de vedere.
Ei bine, exact atunci simt eu ceva in plus, parca completand cumva noxele care ne circula prin plamani, indiferent daca avem sau nu masini (de altfel, producatoarele acestor noxe).
Deci ceva imi deranjeaza aerul meu obisnuit: respir si niste fum de tigara, cu care sa-mi fie iertat, dar n-am avut timp sa ma obisnuiesc, ca si cu restul lucrurilor nocive pe care le respiram zilnic si "secundic" (daca ma intrebati pe mine).
Si nu e nici macar o problema de pozitionare strategica: fie ca sunt in spatele, fie ca sunt in fata omului care impacientat, isi aprinde tigara pe scara rulanta, tot la mine vine fumul.
Rog pe aceasta cale fumatorii care merg cu mine pe aceeasi scara rulanta sa-mi permita sa respir si eu fericita aerul de Bucuresti cu care am crescut!
Va multumesc anticipat.

Cel mai frumos oras

Care e motorul din spatele unui oras? Adica ce-l face pe el sa fie asa frumos si asa de altfel incat sa-ti doresti si te muti acolo?
Pentru mine asa un oras este (si a fost dintotdeauna) Brasovul. De cand ma stiu.
Am fost zilele trecute din nou prin Brasov, dupa mult timp care trecuse de cand fusesem ultima oara sa ma plimb pe strazile pe care le stiu doar eu. Si la fel de mult am resimtit ca eu acolo vreau sa stau.
E un oras asemanator cu Praga (idealul meu :), doar ca e la o scara mai mica. Deci intruneste cu succes tot ceea ce-mi doreste mie inimioara: cladiri vechi, foarte multe cladiri vechi, munti in jur, aer curat, apa rece si ok de baut la chiuveta (asta nefiind neaparat un criteriu dupa care imi aleg orasul de resedinta :)), strazi si stradute pe care sa te pierzi si sa te regasesti din nou.
Acolo totul e asa cum ar trebui sa fie.
P.S. Unde mai pui ca mi-am cumparat "Amurgul templierilor" de la Brasov, cu ocazia asta? :)